Ecoturismul - start lansat.
La cativa pasi de dezastrul coruptiei ce macina de 15 ani Romania, Delta Dunarii pare sa fi intrat intr-o zodie mai buna. Unul dintre cele mai spectaculoase si mai importante ecosisteme ale Europei poate fi salvat, iar ecoturismul are un rol principal in acest sens. El propune o comuniune cu natura, evitarea oricaror surse de poluare, incurajarea localnicilor sa pastreze traditiile culinare, arhitecturale, spirituale. Nu este nevoie sa defrisam padurile, sa distrugem muntii sau sa lasam mormane de gunoaie in urma. Exista o alternativa mult mai durabila si curata: ecoturismul. Oamenii pot trai bine si fara sa devasteze natura. Numeroasele grupuri de turisti straini care se bucura de frumusetile Deltei depun marturie ca avem ce ne trebuie pentru a reusi acest lucru. Cu un succes din ce in ce mai mare in Statele Unite si-n Europa de Vest, turismul ecologic iese la rampa si in Romania. "Reporter-asociat" unui grup de turisti germani care si-au petrecut vara asta vacanta in Delta, am dorit sa le aflu parerea. Un "colocviu" completat si de opiniile ghizilor care i-au insotit si care m-au lasat sa inteleg ca ecoturismul are un viitor sigur in Romania.
Petre Vasiliu
"Acum e bine in Delta.
Am sentimentul ca lucrurile se indreapta"
Optimist si energic, Petre Vasiliu este omul Deltei. Ii cunoaste prea bine canalele, pasarile, oamenii. S-a nascut in Crisan, sat mare ce se-ntinde de-a lungul Bratului Sulina, si, dupa ce a terminat Dreptul la Bucuresti, a inteles ca locul sau e in natura, nu la birou. Drept pentru care s-a intors acasa si s-a apucat de turism, amintindu-si ca inainte de 89, locul mustea de est-germani veniti sa admire minunatiile Deltei. Petre este acum un ghid foarte apreciat, inchiriaza canoe pentru turistii ce doresc sa cunoasca Delta "la pas", fara sa-i tulbure in vreun fel linistea,