"Mai mult ca oricand, speranta in rolul salvator al inimii, al credintei si bunatatii creste pretutindeni".
In romanul sau "Alchimistul", scriitorul brazilian Paulo Coelho face un emotionant elogiu inimii omenesti. Cititorul descopera cu surprindere lucruri simple si la indemana oricui, uitate, ignorate, banale - aflate in opozitie cu pragmatismul si rationalismul sec al vremurilor noastre. Inima este suverana viselor, ea ne arata drumul spre "comoara personala" a fiecaruia; este paznicul de far al umanitatii, forta care randuieste destine si deschide orizonturi salvatoare. Cand nimeni nu mai are timp sa-si asculte inima, cand sufletul este instrainat si schilod, omul isi pierde identitatea, devine o masina fara vise, fara Dumnezeu. Din fericire, spune personajul principal al lui Coelho, inima nu va fi niciodata anihilata. Nimeni nu o va putea face sa taca, "si chiar daca te prefaci ca nu asculti ce spune, ea va sta in pieptul tau repetand mereu tot ce crede despre viata si lume. Nimeni nu reuseste sa fuga de propria inima. De aceea e mai bine sa o asculti".
Asadar, inima - lacasul sufletului - continua, spre surprinderea multora, sa conduca lumea. Nu ne aflam in vremuri neoromantice, nici intr-o etapa naiva a Iluminismului. Dimpotriva, traim o tranzitie rascolitoare catre un viitor incert, intemeiat pe forta "monedei unice" si a capitalului multinational - in care bursele de valori au principalul cuvant de spus, masurand pulsul mecanic al unei societati alienate. Cu toate acestea, inima isi vede de ale ei si refuza sa ia parte la acest spectacol de construire a unor relatii sociale intemeiate exclusiv pe raceala si forta banului.
Un argument puternic pentru justetea acestui drum ne-a venit recent de peste Ocean, cand marele interpret la harpa din California, Erik Berglund, s-a implicat in proiectul cultural numit "Inima Reginei Maria", desfasur
