Dupa cate se pare, Roman Abramovici se pregateste sa traiasca. Nu e o intentie rea. Si nici foarte noua. Gandul care lucreaza, acum, în mintea exorbitantului Lord Chelsea e destul de vechi si foarte raspandit. La fel gandesc, de pilda, numerosi compatrioti rusi ai marelui miliardar. E obiceiul lor statornic sa se culce, seara, în baia istorica mizera a saraturii postcomuniste care le tine loc de patrie si sa spere ca se vor scula, a doua zi, daca nu într-o lume desalinizata, macar vii si ambulatorii. Diferenta vine din nuante si din mijloace. Iar ultima si cea mai mare diferenta, din consecintele finale ale acestor planuri de supravietuire atat de deosebite.
Norodul si Chelsea, în finala
Nuantele spun ca rusii ramasi acasa în baia de calcinat vieti a fostului Imperiu vor sa traiasca, pur si simplu. Fara nuante. Biologic si statistic. Tolerati de stapanire si ocoliti de coasa lata a demografiei. Rusii, mai ales barbatii, mor repede. Chiar înainte de 50 de ani, îi ajunge din urma un gaz invizibil si neiertator. Aerul infect si necrutator al patriei lor dezlantuite aduna, într-o miasma de Chanelov Mortalski, violenta cumplita a boierilor proaspeti, bautura si mucegaiul din creierul unei tari care n-a mai dat, de un veac, nici un gand nou. Supravietuirea, uneori pana dincolo de 50 de ani, e o victorie mare. Cat al doilea Mare Razboi Pentru Apararea Patriei sau, dupa calapodul vremurilor noastre, cat un loc în Finala Ligii Campionilor. Mai mult de atat nu e de sperat, caci adversarul care asteapta în Finala Ligii e de neînvins: Chelsea. De aici încep nuantele care disting cazul lui Roman Lord Chelsea. Si Roman Abramovici îsi propune sa traiasca, dar vrea sa traiasca în libertate, fabulos de bogat, la Londra. Alternativa e inacceptabila. Abramovici o cunoaste bine si a hotarat ca nu vrea sa traiasca în puscarie, ruinat, la Moscova. Ca Mihail Hodorkovski. Pan
