…Din toata rumoarea confuza, agitatia sterila si galagia informa plesnind de sanatate ce se preling din odai pe scarile si peretii unui bloc-cazarma de la marginea Bucurestiului istoric, "zgomotul" cel mai viu, mai sanatos si mai natural este doar cel produs de moartea domnului Lazarescu:
titlul in antifraza pe care regizorul si scenaristul au voit sa-l dea filmului lor este profund inselator, caci nu greoiul, puternicul, rubensianul si vitalul "alcoolic" Lazarescu moare cu adevarat de-a lungul acestei "povesti" din cartierul nostru, ci lumea sfrijita si aseptica a marionetelor inconjuratoare.
Sunt mai multe "cercuri" ale Infernului meschin si banal intre care se stinge cu o rara demnitate si forta de a muri domnul Lazarescu.
E, mai intai, cercul mic si domestic din interiorul unei locuinte ca si nelocuite: cu un telefon ce paraie aducand cate un sunet ori "mesaj" din alta lume, indepartata si pierduta, incomunicabila; cu sticla de plastic mereu plina pe jumatate din care soarbe omul cu "fermoar pe burta"; cu pisicile, singurele acceptabile "animale de companie", amortite si ele intr-un somn nesfarsit.
Nimic "artistic", aranjat si premeditat in interiorul acestui prim "cerc", inchis, in care-si duce viata ce trage sa moara domnul Lazarescu.
Al doilea cerc din micul infern se deschide spre marunta lume de vis-à-vis, cu metafizica gospodareasca a peltelei ce da in foc, cu blajinele injuraturi incurajatoare ("las’ ca n-ai nimic!") ale vecinului cumsecade.
Nici vulgaritatea familiara si duioasa din acest cerc al mortii domnului Lazarescu n-are nimic "artistic" in ea, nu e preparata, ci doar surprinsa si fotografiata.
Vine la rand "scara" blocului, pe care urca si coboara, nepasatori sau inocenti, maturi si copii, strecurandu-se nesimtit pe langa domnul Lazarescu: o scara ca oricare alta din
