Bernd Pischetsrieder, presedintele grupului Volkswagen, spune ca firma sa nu este interesata sa investeasca la Automobile Craiova. Pischetsrieder se afla in Romania, chiar de Ziua Nationala a Germaniei, intr-o delegatie din landul Saxonia Inferioara, condusa de premierul Christian Wulff.
Aceasta a mai declarat, in exclusivitate pentru „Averea", ca grupul sau este multumit de activitatea Porsche Romania, companie care comercializeaza marcile grupului Volkswagen si care ocupa prima pozitie pe piata dealerilor de masini straine din tara noastra.
Rep: Domnule presedinte Bernd Pischetsrieder, este grupul Volkswagen interesat in cumpararea uzinei Daewoo din Craiova?
B.P: Premierul (Calin Popescu Tariceanu, n.red) m-a intrebat acelasi lucru in aceasta dimineata, mai mult sau mai putin indirect. Avem atat de multa extra-capacitate in intreaga lume incat acesta nu este un subiect care sa ne intereseze in acest moment.
Rep: De ce nu a cumparat Volkswagen uzinele Dacia?
B.P: Uzinele Dacia au fost cumparate de Renault dupa ce nu au reusit sa devina proprietarul Skoda. Asa ca noi am cumparat Skoda, iar Renault Dacia.
Rep: Ce alte afaceri intentionati sa mai deschideti in Romania?
B.P: Deocamdata suntem multumiti de activitatea Porsche Romania, suntem cea mai de succes companie in domeniul importului din Romania. Ne concentram pe activitatea furnizorilor de aici din Romania – avem clienti care aprovizioneaza uzinele Audi si Volkswagen.
Rep: Ca om de afaceri, ne puteti explica de ce nu este Germania investitorul numarul unu in Romania?
B.P: Cred ca mai devreme sau mai tarziu vom fi investitorul numarul unu. Noi ne-am concentrat asupra tarilor din apropierea Germaniei, cum ar fi Polonia, Cehia si Ungaria. Dar din cate vad, vor fi si mult mai multi investitori germani in Romania. @