“Mergem cu Romania mai departe”, a enuntat apasat Vladimir Voronin, dupa ultima sa intalnire, cea de acum o saptamana de la Iasi, cu presedintele Basescu. Cu acelasi prilej, el a tinut sa mai aminteasca si faptul ca Traian Basescu a fost singurul lider care a ridicat problema Transnistriei de la tribuna ONU cu prilejul recentei reuniuni de la New York. “Romania nu concepe Transnistria in afara autoritatii si suveranitatii Chisinaului”, a declarat la randul sau seful statului roman, spre satisfactia oaspetelui sau, exprimand in acelasi timp, intr-un mod foarte direct si nu tocmai magulitor la adresa autoritatilor de atunci, regretul ca Bucurestiul s-a retras in 1992 de la convorbirile legate de contenciosul cu Tiraspolul.

Asadar, la declaratii stam bine. E la fel de limpede si ca relatiile personale dintre cei doi lideri sunt excelente, ceea ce nu e putin lucru daca tinem cont de faptul ca la Chisinau Vladimir Voronin controleaza ferm mai toate parghiile de putere. Liderul moldovean se simte cu siguranta foarte confortabil in prezenta lui Traian Basescu. De altfel, stilul direct si neprotocolar al acestuia din urma, declaratiile sale transante care se indeparteaza destul de mult de la limbajul diplomatic obisnuit au facut ca actualul locatar de la Cotroceni sa devina de departe cel mai popular politician roman in Republica Moldova din ultimii 15 ani.

Numai ca, desi relatiile bilaterale trec cu adevarat printr-o perioada fasta, lucrurile trebuie privite cu destula circumspectie. In primul rand, pentru ca legaturile dintre Romania si Republica Moldova trebuie sa capete cu adevarat substanta, dincolo de chimia personala dintre liderii lor de la un moment dat. Altfel, macazul se poate intoarce oricand cu 180 de grade, asa cum s-a intamplat de atatea ori in trecut. Nu trebuie sa faci analize sofisticate pentru a constata ca, in fapt, contextul relatiilor