Gratii, blide, uniforme portocalii sau maro, catuse, vizeta. Un gri permanent ce invaluie lumea inchisorii. Acea lume gri, dar pestrita in acelasi timp, acolo unde, dincolo de gratii si de regimul restrictiv, sunt povesti de viata.

Se zice ca la inchisoare se stie cand vii si cand pleci. E acea institutie cu program permanent, care niciodata nu-si poate inchide usile si refuza sa mai functioneze din diverse motive: economice, politice sau altele. E program nonstop.

La Penitenciarul de Maxima Siguranta Aiud timpul e blocat undeva intre gratii, camere vechi, unele chiar de sute de ani. Parca talanga imbatranita si surda cu care se da trezirea la 5 dimineata si stingerea la 10 seara a blocat timpul in celule si pe holurile reci si neprimitoare. La Aiud timpul este si el prizonier.

"ZARCA" SI "CALEASCA". Simbolul Penitenciarului de Maxima Siguranta Aiud a apus demult. Daca, pe vremuri, Aiud insemna detinuti politici aruncati in celule, astazi penitenciarul cu regim de maxima siguranta este locul de detentie pentru sute de persoane condamnate sau inca judecate pentru infractiuni diverse, de la crima la furt. Recidivisti sau nu.

Simbolul timpurilor apuse ramane insa "Zarca", o constructie din anul 1882, unde astazi "poposesc" zeci de detinuti cu infractiuni diverse. Pe toti ii supravegheaza un singur gardian. Lipsa cadrelor de supraveghere nu este numai o problema a Aiudului. Este deja o problema a intre-gului sistem.

Un calcul aritmetic simplu din birou spune ca in sistemul penitenciar este un cadru la doi-trei detinuti. Dar aritmetica din teren este alta. Si asta pentru ca, de fapt, in calculul din teren nu sunt luate in considerare si cadrele superioare, soferii, fochistii s.a. ai penitenciarului.

De cum intram pe poarta penitenciarului, o poarta obosita, veche, deschisa de atatea "generatii" de deti