Într-un articol din ,Cotidianul", enervat de felul în care mulţi ziarişti români consemnează evenimentele culturale, mi-am vărsat năduful asupra unui exemplu cras de incompetenţă: o persoană dotată cu legitimaţie de presă de la un ziar din Bucureşti a profitat de vizita în România a lui Mario Vargas Llosa pentru a pompa în pagină câteva mii de semne de venin anti-intelectual. Era un singur exemplu din multele ce puteau fi date. E minunat că nu mai există cenzură, că scriem fiecare ce dorim, dar e mai puţin minunat că selecţia condeierilor se face, am impresia, exclusiv pe baza capacităţii de a delira pe teme date. Să participi la o întâlnire de două ore cu Mario Vargas Llosa - în seria ,Conferinţelor Microsoft" - şi tot ce reţii se referă la lucruri ce puteau fi scrise direct în redacţie a intrat deja în uzul presei din România. Era firesc să se facă pasul următor: şi anume, să-ţi ascunzi incompetenţa arborând un aer de zgripţuroi inclement, deşi habar nu ai despre ce se vorbeşte.

Cam aşa s-a întâmplat şi la conferinţa de presă de la Institutul Cultural Român, unde o seamă de scribi cu probleme de gramatică au găsit un minunat prilej de a-şi exhiba frustrările intelectuale. În imaginaţia mea, orice ziar îşi trimite reprezentantul la un eveniment pentru a relata, din perspectiva publicaţiei, asupra celor petrecute. Aş fi fost încântat ca reporteri de la ziare, să zicem, de afaceri, să fie interesaţi de părerea lui Llosa despre economie, despre bani, şi aşa mai departe. La limită, chiar şi o întrebare despre cât câştigă cu scrisul său ar fi fost acceptabilă. După cum un ziar pentru tineret ar fi avut o sumedenie de chestiuni la îndemână, toate sugerate de cărţile autorului peruan.

Evident că pentru aşa ceva ar fi trebuit făcută o documentare, ar fi trebuit citite cărţile, consultate articolele de critică etc., etc. Nici vorbă de aşa ceva.