Ultimele două seri ale Festivalului ,George Enescu" au avut o semnificaţie culturală şi politică deosebită, prin prezenţa Orchestrei Naţionale a Franţei legată de lansarea Anului Internaţional al Francofoniei: Concertul de Gală, care în felul acesta marca pe de o parte un sfârşit - încheierea ,în glorie" a Festivalului şi pe de alta un început. După splendida expoziţie de la Muzeul de Artă în care Luvrul ne-a oferit o preumblare printre capodoperele picturii franceze, am beneficiat şi de întâlnirea cu o orchestră de prim rang, un dirijor prestigios, Kurt Masur, şi o pianistă de renume, Elisabeth Leonskaja. Gândit a fi un simbol al coeziunii dintre culturile ţărilor noastre programul Orchestrei Naţionale a debutat cu o lucrare de George Enescu, ,Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc". E drept că nu este una dintre cele mai importante lucrări enesciene, dar este semnificativă pentru ideea compoziţională care-i stă la temelie şi care l-a urmărit toată viaţa (Sonata a III-a, Suita ,Săteasca", ,Impresiile din copilărie"):crearea unui limbaj explicit folcloric fără fundamentarea pe citat. în viziunea lui Kurt Masur, mai mult descriptivă decât evocatoare, mai mult pozitivă decât idealizantă, Uvertura s-a bucurat totuşi de o lectură remarcabilă prin transparenţa intenţiilor şi precizia detaliilor (excelent solo-ul de flaut).

Nu ştiu dacă la alte mari festivaluri se poate, dar la noi caruselul schimbărilor de program ne-a prilejuit o neaşteptată experienţă în domeniul interpretării comparate: de două ori, la distanţă de patru zile, Simfonia a V-a de Prokofiev. Faţă de interpretarea flamboiantă a lui Vladimir Jurowski cu London Philharmonic (despre care am mai scris), versiunea lui Masur a fost mult mai aşezată, mai adaptată la acustica sălii, cu dozaje bine controlate şi decupaje clare; el a urmărit îndeosebi monumentalitatea arhitecturi