Mai multe fomule de politeţe care conţin termenul respect - respectele mele, cu respect, cu adînc (sau profund) respect, cu tot respectul - au un aer uşor învechit, fără a fi totuşi ieşite din uz. E sigur că au fost foarte folosite multă vreme; în lumea personajelor lui Caragiale, invocarea respectului e omniprezentă: în primul rînd în corespondenţa oficială - ,Cu respect adaog spre cunoştinţa dv.", ,cu respect stăruesc", ,cu respect raportez urgent" (Telegrame); ,cu cel mai profund respect viu dar a vă ruga" (Urgent) - dar şi în aceea mai puţin formală - ,Al d-tale, cu tot respectul" (Aprilie). Rică Venturiano întrebuinţează formulele ceremonioase şi în discursul cotidian - ,să primiţi asigurarea înaltei stime şi profundului respect" - , iar Caţavencu, în ciuda faptului că reprezintă grupul tînăr - independent şi impertinent -, recurge adesea la termenii respect şi a respecta - ,iată-mă, gata să-i sărut mîna cu respect"; ,eu respect ideile, numai să fie sincere, şi el e sincer, n-ai ce zice - respect la orice opiniune!". Şi adjectivul respectabil e puternic legat de lumea lui Caragiale, ca termen ceremonios de adresare epistolară: ,Respectabile domnule Mache" (Antologie) sau de menţionare orală: ,pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieşind de la Caţavencu..." (Farfuridi). Refrenul lexical al respectului e desigur o cheie ironică pentru o lume nu tocmai respectuoasă şi respectabilă.

Formulele respectului nu s-au învechit atît de mult pe cît s-ar putea crede, sau, în orice caz, s-au reînvigorat stilistic, reapărînd acolo unde ne-am aştepta mai puţin: în limbajul non-conformist al tinerilor şi în textele destul de agresive ale unor grupuri muzicale. Nu ştiu dacă această extindere a fost provocată de popularitatea vechilor formule, sau dimpotrivă de aerul lor uşor desuet, potrivit pentru un uz glumeţ. Prima impresie e că invocarea respectului