Filmul este foarte bun. Solomon a inteles lectia si stie ce face. S-a ferit mai ales de paienjenisul informatiilor contradictorii in care putea sa se inece filmul sau. Nu isi pune problema sa sape pentru aflarea unui adevar univoc. Adevarul acestei tenebroase afaceri nu se gaseste in labirint, este chiar labirintul.
Vedem si ascultam depozitii, scenele filmate de regizor sint mixate cu cele din filmul lui Calotescu. Martorii vin la rampa sa isi aduca aminte detalii, detalii peste detalii. Un scenariu incilcit, pe citeva paliere, se deruleaza in fata noastra. Parca e un azil de nebuni. Nu stii exact pina unde merge fictiunea si unde incepe concretul. E un joc de oglinzi infinit. Solutia adoptata de Solomon a fost sa incerce o simplificare. Aduce totul la lucrurile cunoscute, verificabile, fie prin martori, fie prin diverse documente. Nu e simplu, pentru ca documentele Securitatii mint, ca si cele ale propagandei dirijate de Leonte Rautu. Martorii nu sint intotdeauna interesati sa vorbeasca, sau spun numai jumatati de adevar, sau chiar au uitat. De ce nu? E un joc puzzle, care in nici o situatie nu poate fi completat.
Un grup de evrei ex-ilegalisti comunisti, apoi, dupa 1944, sefi prin serviciile speciale, firi aventuroase, au jefuit un furgon al Bancii nationale in iunie 1959. Sint prinsi. Biroul Politic hotaraste sa faca un film despre acest episod neobisnuit si sa il programeze in diverse sali. Este un avertisment, o operatie de intimidare? Un element al campaniei antisemite? E greu de spus. Dar aceasta lovitura chiar a fost data? Si daca da, cine a facut-o? „Banda Ioanid“ sa fie autorul sau niste gangsteri? Daca asa au stat lucrurile, inseamna ca cei sase din „Banda Ioanid“ au fost obligati sa fie actorii unei piese scrise de Alexandru Draghici&o. Azi este imposibil sa raspunzi la aceste intrebari. Numai o descoperire norocoasa in arhive
