Pentru ca Beigbeder nu e un boem, ci un estet erou al autenticitatii, un petrecaret fragil care-si lipeste poza de addicted pe stilul propriilor proze, care doreste prea mult de la viata pentru a nu simti pe pielea lui sau a personajelor sale vidul unei lumi care si-a vindut sufletul. Inainte de a lua loc pe scena salii Elvire Popesco,

in fata unui public foarte curios si dornic de seductie, desi nu foarte numeros, Frédéric Beigbeder a acceptat sa raspunda citorva intrebari.

Credeti ca nocivitatea publicitatii poate fi contracarata cu propriile arme printr-o punere in rama fictionala, asa cum ati incercat in romanul 199.000 lei?

Nu stiu daca misiunea unei carti sau a artei in general este de a transforma lumea, cred ca e ceva foarte ambitios. S-a intimplat ca o carte sa-mi schimbe viata, sa-mi deschida ochii, dar se intimpla destul de rar ca un roman sa poata avea pretentia de a revolutiona lumea. Nu, 199.000 lei este o satira, o caricatura a lumii publicitatii. Am vrut sa descriu rotitele, modul de functionare al acestei meserii. Am vrut sa arat ca aceasta meserie guverneaza astazi planeta, ne fasoneaza dorintele, deci m-am amuzat mult sa scriu un roman care se foloseste de armele pe care le denunta, e adevarat.

De ce credeti ca aceasta carte a avut atita succes – si nu vreau sa vorbim aici despre calitatile estetice, pentru ca se stie bine ca nu calitatea este elementul determinant al vandabilitatii unei carti?

E drept, in general cartile proaste sint cele care merg bine. Fie, deci, pentru ca e o carte foarte proasta, fie pentru ca locuitorii tarilor occidentale sint nelinistiti. Poate ca simt faptul ca aceasta noua putere nu are limite, si poate ca i-a interesat sa citeasca un roman care arunca o privire destul de violenta asupra acestei chestiuni. Autorului ii este intotdeauna foarte greu sa stie de ce e citit. @N_P