Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ibric in loc de pahar

Publicat in Jurnalul, joi 6 octombrie 2005 ·

In boala Alzheimer, cea care face prima figuri este memoria pe termen scurt, la nivelul de ore, astfel ca varstnicul bolnav de dementa senila isi aminteste cum a venit imbracata la intalnire prima iubita, dar uita ce film a vazut cu o seara in urma la televizor. Conferentiar doctor Radu Mihailescu, directorul general al Spitalului de Psihiatrie "Obregia", spune ca primele sunt tulburarile in sfera memoriei, deci amnezia. Mai apoi apar alte tulburari, bolnavii de Alzheimer nu mai recunosc cele mai banale obiecte. Nu mai recunosc de exemplu un pahar si il denumesc ibric sau se refera cu fraze complicate la acest pahar: "obiectul acela in care torni din sticla". Boala Alzheimer avanseaza apoi cu afaziile. Bolnavul foloseste gresit cuvinte. Si apoi urmeaza etapa de aplaxie cand se instaleaza tulburari ale activitatii motorii. Bolnavul isi imbraca mai intai camasa, iar apoi peste ea imbraca maieul. Bolnavii nu mai stiu unde locuiesc, ba si mai grav uita si cum ii cheama. Apare atrofia cerebrala, atrofia se instaleaza in zona frontala a creierului, dar si in partile laterale occipitale.

Deocamdata, stiinta nu a descoperit o terapie care sa duca la vindecarea bolii Alzheimer. Dar exista medicamente care intarzie evolutia acestei grele maladii. Boala evolueaza pe parcursul unor ani lungi. Medicamentele nu sunt suficiente in tratarea bolii Alzheimer. Medicatiei trebuie sa i se asocieze un program serios de antrenament cognitiv, deci de antrenare a memoriei, atentiei, gandirii. Familiile trebuie sa aiba rabdare de a supune antrenamentului creierul atins de boala Alzheimer. De exemplu, bolnavul sa fie indemnat sa povesteasca ce a vazut la televizor. Deci, nu este recomandabila internarea in spital. Bolnavii au probleme serioase in a-si recunoaste camera de acasa, unde locuiesc de ani si a-i obliga sa se acomodeze cu un alt mediu necunoscut inseamna o traumatizare. In boal

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află, luni, dacă rămâne sub control judiciar, după ce a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fos

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 43 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 22 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°