Discutia declansata in jurul initiativei conducerii Uniunii Scriitorilor de a sanctiona publicarea unui text socotit de-a dreptul antisemit mi-a stirnit sentimente contradictorii. Salut disponibilitatea revistei Observator cultural de a o discuta deschis si, in cele citeva rinduri care urmeaza, imi voi exprima cinstit punctul de vedere.
Intii de toate, gasesc imbucurator faptul ca, dupa ce o perioada destul de indelungata si-a trait linistita deriva, USR ia, in fine, pozitie intr-o problema legata de functionarea obstei scriitoricesti. Putem medita daca exprimarea punctului de vedere s-a facut intr-un moment oportun sau nu, intr-o chestiune care solicita imperios (ori nu solicita deloc) asa ceva, la adresa unui text in afara oricarei discutii ori a unuia care, tocmai pe dos, stirneste polemici aprige.
Un lucru insa este sigur: USR pare sa-si fi abandonat morga indolenta, fanariota, interesindu-se de o chestiune care vizeaza atit politicile publicistice actuale, cit si continuturile textelor. Sa facem pentru o clipa un exercitiu drag mai degraba logicienilor si matematicienilor decit scriitorilor: sa abstragem de la cazul in speta si incarcatura sa ideatica, privind lucrurile cu ochii mijiti. Una dintre revistele Uniunii a publicat un text dificil de trecut sub tacere, pentru unii dintr-un motiv, pentru altii dintr-altul. Prin somatiile pe care textul in cauza le exprima – in orice ordine s-ar dori interpretate ele – cu ajutorul uneia dintre publicatiile USR, conducerea nou aleasa, pornind la drum cu intentia de a schimba ceva din aerul tot mai irespirabil al organizatiei, s-a simtit chemata sa ia o anumita pozitie. Or, tocmai acest fapt il salut si m-as bucura sa il vad mai des in prim-planul actualitatii.
Dincolo de functiile sale – eventual – sindicale, USR mai are de facut si altceva. Iar acest „altceva“ ar putea sa fie foarte bin
