In cei patru ani cit ati spus ca v-ati gindit/ati lucrat la filmul Marele jaf comunist, au fost unele variante intre care ati oscilat si ati optat finalmente pentru una dintre ele?
Ma puneti la grea incercare: filmul e gata de un an si jumatate si desigur ca in acei patru ani proiectul, mai intii in pregatire, apoi la montaj, a copt si a fermentat continuu. Contrar opiniei curente, si un film documentar se scrie, pentru ca numai asa tema capata forma, subiectul devine povestire, iar faptele se aduna din mai multe perspective. Asta daca vrei sa faci film si nu reportaj, de fapt, daca vrei sa ramina ceva... Am rescris sinopsisul de cel putin douazeci de ori, deoarece istoria jafului din 1959 poate fi spusa in multe feluri, dupa cum pui accentul, fie pe ancheta politista, fie pe problema evreiasca sau pe tema „reconstituirii“ si a propagandei. Apoi, scenariul a trecut si el prin patru-cinci variante, am ajuns la filmare cu o forma de decupaj cu care filmul de astazi seamana foarte mult. Stiam, cu destula precizie, ce vor spune cei intervievati.
Daca va ginditi insa la variante ale motivatiilor jafului, la felurite explicatii ale actiunii din 1959, am verificat si am demontat toate ipotezele „rationale“, sa le spunem pragmatice, cu atentie. Singura explicatie plauzibila mi s-a parut, in cele din urma, una subiectiva, care tine de resorturile abisale ale protagonistilor jafului. Dostoievski, Sartre si D’Annunzio se intilnesc in tara lui Gheorghiu-Dej. Aceasta explicatie este enuntata in Marele jaf comunist, insa numai ca ipoteza. Pentru ca nu vom sti niciodata ce a fost in sufletele acelor oameni.
- M-am ferit sa proclam certitudini
Ce capcane sau piste false sau fundaturi v-au dat de furca? Proiectul v-a fost respins la un moment dat – de ce?
Cele mai multe tin de specificul documentarului istoric. Cum sa ilustrez un fa
