Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conclavul criticii, editia a doua

Publicat in Observator Cultural, joi 6 octombrie 2005 ·

Proiectul Colocviului National al Criticilor de teatru ii apartine Teatrului National din Cluj si e un program pe trei ani coordonat de regizorul Mihai Maniutiu. Contribuie la organizarea lui teatrul gazda, Ministerul Culturii si, fireste, AICT, sectiunea romana. Un weekend compact, in care dimineata se discuta pe citeva teme alese si anuntate anterior, iar seara se vad spectacole. Despre motivatiile acestei generoase oferte facute de un National nu cred ca mai merita sa discutam serios, fiindca sint de domeniul evidentei: palierul evaluatorilor si promotorilor artei spectacolului avea si continua sa aiba nevoie de un spatiu si un timp anume pentru reflectie asupra propriilor intemeieri, obiective si instrumente de lucru. Nu stim inca daca initiativa de la Cluj va continua si dincolo de toamna lui 2006, sau daca teatrul va opta pentru un proiect diferit.

Eu as spera sa-l continue si sa-l adinceasca pe acesta, dar e doar o speranta personala, in conditiile in care continuitatea (tinind seama de efectele ei solide, constructive, pe termen lung) e inca o lectie de disciplina culturala si sociala care in Romania inca nu s-a asimilat cu adevarat. Oricum, pentru moment, cresterea naturala, in progres, a proiectului mi se pare vizibila si incurajatoare.

- Prima zi: morala versus deontologie

Daca anul trecut mi s-a parut evidenta supraincarcarea tematica, care a produs, pe de-o parte, o subtiere a substantei discutiilor si, pe de alta parte, un soi de dezordine divaganta (cind nu mici conflicte, unele marginale, altele de viziune, ca de exemplu cel referitor la metoda de selectare a titlurilor pentru mult visatul Lexicon al teatrului romanesc), anul acesta pare a fi domnit nu neaparat gravitatea, cit o benefica luare in serios, si asupra subiectelor, si asupra actiunilor concertate ale breslei. Sper sa nu fie o simpla iluzie optimista, dar pa

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 59 minute
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 2 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Mircea Geoană: Condamn cu toată fermitatea încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu, precum şi a celorlalţi ziarişti străini vizaţi de dosarele penale deschise de FSB

News.ro acum 2 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană afirmă că încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu şi a celorlalţi ziarişti străini se alătură unui lung şir de ”încălcări flagrante ale libertăţii

Video Tânăr care strângea PET-uri, bătut cu parul și lăsat în stare de inconștiență de un bărbat și mama sa

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat sâmbătă pentru tentativă de omor, iar mama sa, în vârstă de 60, este cercetată în libertate pentru lovire sau alte violențe, după ce au bătut și lăsat inconștient un tânăr, în București. 

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 5 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/23°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/16°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°