Cea mai influenta banca de investitii de pe Wall Street, Goldman Salchs, a evaluat BCR intre 3,8 si 5,8 miliarde de euro, luand in calcul multipli de 3 pana la de 4,5 ori valoarea contabila a celei mai mari banci romanesti.
"Intr-un scenariu pe care il consideram realist, BCR ar putea fi vanduta la un pret de 4,9 miliarde de euro, reprezentand de 3,8 ori valoarea contabila estimata pentru anul acesta.
Aceasta inseamna ca valoarea tranzactiei privind pachetul de 62% scos la vanzare de statul roman ar fi de circa 3 miliarde de euro", afirma analistii Goldman Sachs, intr-un raport de evaluare a Erste Bank, unul dintre ofertanti.
Astfel, banca americana crede ca privatizarea BCR ar putea constitui cea mai scumpa tranzactie de acest tip realizata vreodata in Europa Centrala si de Est.
La un pret de 4,9 miliarde de euro pentru intreaga banca, cumparatorul ar plati circa 15,6 mil. euro pentru o sucursala si aproape 1.100 de euro pe client. De asemenea, un procent din cota de piata a BCR dupa active ar valora in jurul a 190 de milioane de euro.
Goldman Sachs subliniaza ca aceasta reprezinta numai una dintre mai multe variante posibile privind rezultatul negocierilor dintre statul roman si bancile inscrise in cursa privatizarii.
Cert este ca banca americana apreciaza ca valoarea minima a BCR ar fi de 3,8 miliarde de euro, ceea ce reprezinta de trei ori valoarea contabila, in timp ce un multiplu de 4,5 ar conduce la un pret considerat a fi maximul posibil - 5,8 miliarde de euro.
"Vremea achizitiilor ieftine in Europa Centrala si de Est s-a dus de mult. Alinierea a noua banci la startul privatizarii BCR ne face sa credem ca este probabil ca banca romaneasca sa beneficieze de o prima de evaluare chiar in comparatie cu tranzactii similare precedente din regiune", afirma analistii Goldman Sachs. @N_P