Am primit recent o înştiinţare din partea ambasadei israeliene de la Berlin, care anunţa decernarea titlului de "Drept între Popoare" unui diplomat român. E curios şi regretabil că prea puţină lume a auzit în România de Constantin Karadja. La fel de stranie şi deplorabilă e obliterarea unor nume aparţinînd unor personalităţi care, graţie curajului şi omeniei de care au dat dovadă în clipe dintre cele mai grele, aparţin deopotrivă istoriei româneşti şi evreieşti, dar şi celei universale. Stranie, dar nu inexplicabilă. Obnubilarea memoriei lor s-a datorat unui mănunchi de factori diverşi. Lor li s-a adăugat, într-o măsură deloc neglijabilă, şi îndelungata mistificare - inclusiv comunistă, naţional-comunistă şi postcomunistă - a istoriei naţionale, în special a celei legate de anii războiului mondial, de Antonescu şi de Holocaustul românesc, în speţă de crimele în masă comise împotriva evreilor români. Fiindcă a evoca salvatori de evrei înseamnă să aminteşti - fie chiar doar şi indirect - de crimele comise asupra celor ce a trebuit să fie salvaţi şi a contrazice astfel falsul unor mituri naţionale, numai bune de manipulat în scop politic. Această "uitare", parţial dirijată, a adevărului istoric se cere oprită rapid. Acum doi ani, o stradă a capitalei României primea numele Dr. Traian Popovici, fostul primar al Cernăuţiului, care a salvat mii de evrei români de la exterminarea în Transnistria la care-i condamnase regimul antonescian. La aproape şase decenii de la finele celui de-al doilea război mondial, în cursul căruia au fost asasinaţi, în Europa ocupată de nazişti, aproximativ 6 milioane de evrei, sute de mii fiind ucişi în România sau în teritoriile administrate de trupele române, cinstirea omeniei lui Traian Popovici a constituit o premieră memorabilă. Fostul primar al Cernăuţiului a devenit, în iunie 2003, primul "Drept între Popoare" onorat oficial de statul româ