Subiectul pe care îmi propusesem să-l "atac" în acest episod era Colocviul Naţional al Criticilor de Teatru, desfăşurat la Cluj, între 23 şi 25 septembrie. Sau, oricum, ceva "legat de". Iată însă că, trebuind (sigur, am fost solicitată, nu obligată) să-mi dau cu părerea în acest sens în altă publicaţie, am descoperit că... nu prea am ce spune. Că nu am ce spune într-un articol, darămite în două. Mai rău: unei colege de breaslă care, neputînd ajunge la Cluj, m-a rugat să-i povestesc "cum a fost acolo", nu am reuşit să-i transmit telefonic decît o serie de onomatopee şi de monosilabe, de unde ea a tras concluzia - pripită - că la faţa locului s-a lăsat cu scandal şi că eu, din cauza indignării, nu-mi mai găseam cuvintele. Nu a fost uşor s-o conving că blocajul meu narativ se trăgea nu din prea-plinul impresiilor (respectiv, al evenimentelor care să le fi produs), ci, dimpotrivă, din pura şi simpla absenţă atît a unora - evenimentele, cît şi a altora - impresiile. La Cluj s-au strîns peste cincizeci de critici de teatru. Mai exact, peste cincizeci de persoane care fac parte din Secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT), plus cîţiva - puţini - dintre şi mai puţinii outsiders, adică persoane care nu fac, nu mai fac ori nu fac încă parte din numitul organism, dar care scriu cronică de teatru, sînt profesori de teatru etc. Toate aceste persoane au stat acolo vreme de trei zile pentru a discuta despre: "Moralitatea criticului de teatru" (dimineaţa întîi), "Bilanţul stagiunii 2004-2005" (dimineaţa a doua), "Concluzii" (dimineaţa a treia); serile, au mers la spectacole ale Teatrului Naţional din Cluj, iar într-o după-amiază au văzut un spectacol al Teatrului de Stat din Turda. (Acum descopăr că - vai! - au rămas în România două teatre păgîne, adică nebotezate, prin urmare informaţiile pe care le-am furnizat în articolul de-acum vreo lună, pe aceas