Nu avem atît de multe dicţionare de literatură română ca să nu putem estima cu relativă uşurinţă calitatea celui nou apărut. Demne de luat în seamă sînt îndeosebi două precedenţe: "Dicţionarul ieşenilor", apărut în 1979, care cuprindea literatura română pînă la 1900; "Dicţionarul clujenilor" sau "Dicţionarul Zaciu", apărut în patru volume în anii 1995-2001, dar a cărui informaţie se oprea la 1989. DGLR va avea în final şase volume masive, din care au apărut în 2004 şi 2005 primele trei. Aprecierea are deci suficientă bază. În prefaţa primului volum, Eugen Simion recunoaşte deschis că DGLR a beneficiat de experienţa acestora. Primul, "Dicţionarul ieşenilor", este absorbit în mare măsură, iar cîţiva dintre colaboratorii "Dicţionarului Zaciu", cercetători clujeni de istorie literară, colaborează şi la acest dicţionar. Ar fi de studiat mai îndeaproape relaţia dintre cele trei dicţionare, dar e de ajuns să spun că DGLR foloseşte onest experienţa celor dintîi. Nu intru în detalii. Cea mai expusă discuţiei a fost decizia preşedintelui Academiei de a opri "Dicţionarul ieşenilor", care - se spune - avea pregătit volumul privitor la literatura română din intervalul 1900-1950, şi de a-i prelua materialul redactat şi cercetătorii, pentru noul proiect. Rezultatul bun de acum ne scuteşte însă de alte comentarii şi de suspiciunea de intrigi nefaste. Nu am putea merge nici pe linia nemulţumirilor exprimate din interior (Dan C. Mihăilescu, Nicolae Florescu, Mircea Popa), dar aceste critici trebuie luate în seamă în viitor pentru perfecţionarea dicţionarului şi a lucrului în echipă. După ce criterii obiective am putea decide, prin comparaţie cu celelalte, că acest dicţionar este cel mai bun? Primul criteriu ar fi volumul de informaţie sau aria de cuprindere. Nici unul dintre dicţionarele anterioare nu-l egalează în intenţii şi în realizarea unei acoperiri de aplicaţie de o atît de mar