Recentele alegeri parlamentare din Polonia pot fi definite drept cruciale. Infringerea umilitoare a Aliantei Stingii Democratice, partidul succesor postcomunist, este rezultatul unei frustrari generalizate in raport cu o coruptie endemica si cu un dispret nedisimulat pentru statul de drept.
Beneficiari imediati ai obscurelor aranjamente ale tranzitiei, nababi ei insisi ori parteneri ai nababilor, fostii nomeklaturisti grupati in jurul lui Kwasniewski, Cimosewicz, Leszek Miller au izbutit sa domine politica poloneza mai bine de jumatate din perioada scursa de la alegerile din iunie 1989.
Au abandonat extenuata ideologie leninista, descoperind voluptatea monopolista a inavutirii prin ocolirea legii. Speranta ca Solidaritatea va construi un partid politic capabil sa tina piept resurectiei comunistilor in vesminte noi s-a spulberat destul de repede. Dreapta poloneza a intirziat, la rindul ei, sa se constituie in partide cu ideologii coerente.
Pe de alta parte, reactiile de indignare morala in raport cu cinismul, chiar tupeul postcomunistilor, au dus in ultimii ani la intarirea celor doua partide de centru-dreapta victorioase in aceste alegeri.
Oricit de semnificative sint diferentele de filosofie economica intre ele, ambele partide, cel al lui Jan Maria Rokita, Platforma Civica, si partidul Lege si Justitie, condus de fratii gemeni Jaroslaw si Lech Kaczynski, isi afla radacinile in traditia sindicatului liber anticomunist Solidaritatea. Este vorba de victoria a ceea ce se numeste „echipa B" a Solidaritatii.
Ani de zile, fratii Kaczynski au criticat moderatia echipei A, deci a elitei istorice a Solidaritatii. Pentru ei, strategia lui Kuron, Mazowiecki, Geremek, Walesa, Michnik, Bujak nu a dus la atit de necesara decomunizare. De aici si insistenta lui Lech Kaczynski pe tema necesitatii unei revolutii morale. @N_
