Profesorii au iesit in strada - cu tepe - medicii abia mai stau - ca pe tepe - cei din intreprinderile neprivatizate, cercetatorii si oamenii de cultura s-au pierdut in lumea viselor si au incetat sa mai astepte sa ploua cu banuti, nu vin nici macar cei indrituiti si chivernisiti. Cui ii mai pasa acum de buget? Cum cui? Tuturor! Dar cui ii pasa cu-adevarat? Ei, asta da intrebare! Despre bugetul pe 1996 vorbeste toata lumea. Unii il carpesc, altii il dezlipesc, unii nu mai spera mare lucru. Cel mai optimist pare ministrul Finantelor - e si normal, e primul lui copil si se poarta cu el de parca ar fi din flori, il tot ascunde, lanseaza cateva farame de informatie, apoi revine si tace... tace prelung, poate semnificativ, poate doar pentru ca nu are ce spune... iar cei care solicita imperativ raspunsuri sunt niste profesori si medici amarati - romani, votanti din cand in cand.
Asteptarea lor a capatat forma unei plante agatatoare, care tot creste, tot creste, se intinde, cucereste noi teritorii, dar nu da roade. De bani are nevoie toata lumea, dar cand e vorba de saracie, cel mai acut se simte cand esti pe patul de spital sau bolnav de prostie. O natiune ca a noastra, care a votat de-a valma dezideratul "sa traiti bine!", e clar ca e mancinata de o naivitate congenitala, si asta nu tine de orientarea de stanga sau de dreapta.
Ceilalti - cei care plecara - ne minteau frumos, in fraze la care chiar se muncea, se ticluiau mai ceva ca mixtura asfaltului de calitate din fata vilelor particulare. Cei de acum nici nu mai fac efortul sa ne minta - cu versuri, sunet si lumina - au un anumit cinism, capatat, probabil, din prea plinul luptei prin transee, pentru a dobori hipopotamul pesedist. Care nu se lasa, da din tot ce poate, tine un intreg Parlament in corzi - deci e viu si nevatamat - pe cale sa vatameze coalitia incropita pentru guvernare.
Intr-
