Recent, media românească a prezentat cazul unor surori siameze născute pe 10 septembrie anul curent la Iaşi: Ana şi Maria Platon. În primele interviuri, medicii declarau că urmează să realizeze operaţia de separare cît de curînd, şi că aceasta presupune pierderea uneia dintre surori, şi anume cea care nu este suficient formată încît să poată supravieţui. Jurnaliştii (în cazul pe care îl citez, în cotidianul Gândul) au vorbit despre Ana, sora care urma să fie "sacrificată" ca despre un "rudiment fetal", "ca un parazit", "extensie". În acelaşi articol însă, Maria era "surioara". Mama surorilor (adică a surioarei şi a parazitului) a fost citată ca afirmînd că sarcina sa urma să ducă la un "copil dorit", şi că, avînd deja "doi copii sănătoşi, nu are cum să iasă ăsta altfel" şi, desigur, "am oftat şi am spus că dacă aşa vrea Dumnezeu... Eu nu mă pot certa cu Dumnezeu!". Aşadar, Dumnezeu e de vină. Operaţia a avut loc, în premieră în România şi, aşa cum era de aşteptat, Ana a murit. Despre Maria, căreia îi lipsesc cîteva oase şi nu îi funcţionează cîteva organe, se speră că va supravieţui. Între timp, mama surorilor a dispărut din spital şi încă nu a fost localizată. În esenţă, cazul nu este unic în România. Pot exista însă particularităţi semnificativ diferite. De exemplu, tot prin presă ni s-a adus la cunoştinţă nu demult naşterea (în ianuarie 2004) a două surori siameze, Tatiana şi Anastasia Dogaru, despre care se speră că în viitorul apropiat vor fi operate. Care sînt însă diferenţele semnificative între cele două cazuri? Soţii Dogaru au beneficiat de serviciile ecografiei. În urma aflării tristei veşti, au decis să păstreze sarcina, din considerente creştine - cu atît mai mult cu cît tatăl este preot (aşadar, cel puţin sub acest aspect, a decis să practice ceea ce predică). În acest caz avem o poziţie morală fermă: refuzul avortului, laolaltă cu asumarea tuturor conse