M-am întîlnit recent cu o respectabilă doamnă, fost diplomat american care lucrase prin anii '80 la ambasada de la Bucureşti. Revenise după mulţi ani şi redescoperea România. La un moment dat, a venit vorba despre Guvernul Năstase. Doamna zîmbeşte cu subînţeles şi îmi spune: "Ştii că l-am cunoscut înainte de Revoluţie, prin anii '80? Lucra la un institut juridic, era peste tot, zîmbea şi apăra regimul cînd veneau străini pe aici". Mirarea doamnei care văzuse multe parcă îmi spunea: nu aveţi nici o şansă. M-am gîndit apoi că doamna redescoperea aceeaşi Românie, apărată tot de Năstase, care acum nu mai trebuie să zîmbească linguşitor, s-a făcut mare. Discursul oficial al epocii Ceauşescu spunea că în România democraţia era mai avansată decît în Occident, că Marea Adunare Naţională era un parlament mai democratic pentru că la noi erau aleşi oameni ai muncii veritabili (de acolo au rămas dinozaurii presei cu ideea că parlamentarii sînt un fel de strungari care trebuie să dea la şaibă). Drepturile omului erau garantate prin Constituţia Republicii Socialiste. Cîţiva au luat în serios asta. Unii au fost internaţi la azile pshiatrice, altora li s-a pierdut urma. Cînd Iulius Filip, Doina Cornea, Radu Filipescu şi alte cîteva zeci de români erau arestaţi pentru că îşi exercitau drepturi elementare, nomenclaturişti spilcuiţi şi educaţi ca Năstase se plimbau pe la conferinţe internaţionale, unde prezentau modelul românesc de democraţie. Iar drepturile omului - spune Năstase într-un articol publicat atunci - erau scorneli ale Freedom House şi ale altor agenturi care doreau să şubrezească statele socialiste. Acest gen de lichelism nu apaţine unor proşti sau unor brute. Năstase nu este Pleşiţă, un ţăran dintre cei proşti şi invidioşi scoşi la suprafaţă de comunismul care i-a persecutat pe ţăranii muncitori şi serioşi. Năstase e un tip inteligent şi rafinat, pervertit de un cinism a