Liderii conservatori si social-democrati germani s-au intalnit ieri-seara pentru o noua runda de negocieri pe marginea unei viitoare coalitii de guvernare, discutii in urma carora crestin-democratii sperau sa o poata propulsa in functia de cancelar pe Angela Merkel, ea devenind astfel prima femeie care ocupa acest post.
Dupa convorbirile de miercuri, responsabili ai celor doua mari partide politice germane au declarat ca exista premisele formarii unei mari coalitii, care sa permita iesirea din impasul creat de rezultatul neconcludent al alegerilor din 18 septembrie.
In intalnirea de ieri urma sa se abordeze spinoasa problema a componentei noului cabinet de la Berlin, insa Merkel declara ieri ca numele noului cancelar nu va fi cunoscut pana duminica. Potrivit comentatorilor germani, doar o incapatanare de ultim moment a lui Gerhard Schroeder ar mai putea bloca ascensiunea Angelei Merkel.
De altfel, un sondaj de opinie realizat in aceasta saptamana arata ca, desi nu a obtinut o victorie clara in alegeri, Merkel este prima in preferintele electoratului, 34% din cei chestionati declarandu-se in favoarea ei pentru conducerea unei „mari coalitii" (CDU-CSU si SPD), in dauna lui Schroeder, care nu este sustinut decat de 26% din electorat.
In varsta de 51 de ani, Merkel, originara din fosta RDG, este un politician perseverent. Ea a ratat in 2002 nominalizarea pentru candidatura conservatoare la postul de cancelar, fiindu-i preferat liderul Uniunii Crestin-Sociale (CSU), Edmund Stoiber, care a fost invins de Schroeder.
Angela Merkel, pe care multi o compara cu Margaret Thatcher, „Doamna de fier" a Marii Britanii, si-a revenit in urma infrangerii suferite de CDU si a obtinut presedintia grupului parlamentar, iar in iunie 2003 a reusit sa-l impuna ca sef al statului pe candidatul CDU, Horst Koehler.
Liderii conservatori