Se dedică Indymedia.org/ro Pentru că. Cine vrea să fie sărac? Cine-şi propune, cu bună ştiinţă, să tragă mîţa de coadă? Aţi cunoscut vreun om (femeie sau bărbat) care, de mic, şi-a propus să nu reuşească în viaţă? Care să-şi fi spus: "Cînd mă fac mare, vreau să fiu sărac!"? Aţi dat peste vreun caz de dedicaţie consecventă întru sărăcie? (Nu vorbesc de cîţiva ţicniţi sau de cei cu vocaţie religioasă.) Apropo. Stînga nu e decît o extensie a creştinismului. (Părerea mea.) Care a scos în faţă o ficţiune (= Sufletul), iar ceilalţi au rostogolit-o 2000 de ani ca nişte copii un cerc gol. Fără marele capital de simpatie cunoscut de Suflet (îmi scapă de ce; probabil, pentru că foarte mulţi se autosugestionează că-l au?) nu ar exista nici doctrină religioasă, nici doctrină de stînga. Ideea că tre' să-i ajuţi pe săraci. Care nu se pot ajuta singuri, pentru că au două mîini stîngi. Nu trebuie să fii sfînt (= două inimi stîngi) ca să-i ajuţi; nici Maria Antoaneta n-a reuşit să-i "ajute singuri": săracii, săracii de ei, n-aveau pîine, dar nu mîncau nici cozonac, ţţ-ţ... E cea mai comică chestie din istoria omenirii: Marie-A a zis-o cu convingere, din suflet, săraca, pentru că era o toantă; dar astăzi, cînd ştim, replica sună cool. Ideea e s-o spui cu un ton de nonsens total - cu subînţelesul: "Nu, n-avem inimă, dar avem replici brici!" O chestie ca asta e aur curat. În plus, înfurie pînă la apoplexie pe toţi oamenii de suflet. Sau de stînga. Colegul Sever V. a scris, acum cîtva timp, un articol în care se plîngea că-i lipseşte partea stîngă a fiinţei lui. Sever arunca idei, dar finalul articolului era numa' lacrimă. Altfel spus, pe coadă, era de stînga: stînga e - prin definiţie - lăcrămoasă. E o doctrină construită pe muci. Cum să fii de stînga (sau bun creştin, for that matter) dacă nu dai apă la şoareci? Ca să te angajezi, mai întîi tre' să tragi un plîns zdravăn pentru toţi să