Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idei în dialog, nr. 1-2/2005

Publicat in Dilema Veche, vineri 7 octombrie 2005 ·

"...neacceptarea adevărului politic infam din biografia autorilor şi biografia operei. Aici, în punctul 7 din prefaţa lui Eugen Simion, pîndeşte marea dihonie: Ťo situaţie aparte prezintă scriitorii care, angajîndu-se politic în epoca totalitarismului, şi-au maculat opera şi ridică, azi, semne de întrebare asupra comportamentului lor moral (...) situaţii de acest fel nu merită nici excesul de indignare, nici excesul de onoare. Merită doar judecata noastră exactă...ť Este, aici, marea cherelă cu Gheorghe Grigurcu, de pildă, ori, şi mai şi, cu Monica Lovinescu şi Ťcele două cerneluriť. Plus opacitatea lui Eugen Simion la condamnarea trecutului, cantonarea în estetic o dată cu punerea între paranteze a umbrelor biografiei. Luăm dintr-un autor numai ce-i bun, neglijînd, ocultînd, ignorînd ce e rău, spunea d-sa. Dacă un autor pătat are fie şi o singură poezie bună, noi pe aceea o punem în lumină. Restul rămîne în întuneric. Dacă Beniuc are una sută poezii tulburătoare, facem tabula rasa din toată urîţenia bolşevizantă a vieţii şi operei lui? În numele lui Ťcele rele să se spele, cele bune să se-aduneť, se falsifică istoria, se trunchiază şi trafichează adevăruri incomode, se manipulează biografii. Aşa se face, spre exemplu, că în articolul despre Academia Română un laitmotiv este formula Ťpînă în 1948ť, urmată de... Ťdupă 1990ť, în paranteza dintre cele două domnind fie golul stupefiant, fie eufemisme precum Ťingerinţele statuluiť... Dacă în principiu putem fi de acord cu punctul 7 din Cuvîntul său înainte (Ťpamfletul nu-i modalitatea potrivită într-un dicţionar academicť) şi dacă, desigur, Ťzece pagini de injuriiť într-un atare context Ťar reprezenta un excesť, nu este mai puţin adevărat că ocultarea, învăluirea în eufemisme a unor destine şi opere literare constituie o practică la fel de non-academică."

"...neacceptarea adevărului pol

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele membre UE, de acord cu aderarea completă a României şi Bulgariei la spaţiul Shengen. Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter salută ”un moment istoric”. Bucureştiul şi Sofia salută într-un comunicat comun ”o decizie istorică”

News.ro acum 20 minute
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat joi acordul aderării complete a României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, începând de la 1 ianuarie, relatează AFP. Ridicarea controalelor la frontierele terestre cu cele două ţări

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 36 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 38 minute
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 22 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Negrescu: Trei categorii de beneficii majore pentru români, după aderare

Mediafax acum o ora
Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat trei categorii de beneficii majore pentru români. Aderarea poate aduce o creştere de până la 2% a PIB-ului României dacă vom profita pe deplin de acest moment. Aderarea României l

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum 2 ore
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°