Ce este fericirea, unde se află, cum poate fi atinsă? Exprimă ea un stil de viaţă, o manieră de a gîndi, o plăcere a simţurilor, o bucurie a naturii? Greu de spus, căci fiecare îşi construieşte fericirea plecînd de la un mod de a trăi pe care îl adoptă, îl predică, îl practică. Cea mai frumoasă mărturie despre construirea fericirii îi aparţine boierului moldovean Costache Caragea. Sensibilitatea sa îl face să vadă, să descopere, să se bucure de natură, de micile şi infimile plăceri ale vieţii de zi cu zi. Pentru el fericirea nu poate fi cunoscută în oraş, înconjurat de zidurile puterii şi mulţimile zgomotoase ce tulbură liniştea, gîndurile, simţurile, ci departe în lumea pierdută a florilor. Mazilirea şi apoi căsătoria îl ajută să se îndepărteze de sociabilitatea curţii şi să regăsească refugiu la Paşcani, în singurătatea unui conac de ţară. Viaţa fericită se construieşte aici, "afară la ţară". Costache este un poet pătruns de frumuseţea naturii pe care ştie s-o admire şi pe care nu conteneşte s-o descrie. Drumul de la Iaşi la Paşcani este, de fapt, un prilej de încîntare, de admiraţie a izvoarelor, a stîncilor, a copacilor, a florilor, a păsărilor, iar zece ceasuri trec ca clipa. Prea scumpa şi prea iubita lui Raliţa îi este alături pentru a se bucura împreună, pentru a gusta din plăcerile unei "vieţi de minune". Instalaţi în confortabilul conac al prietenului Iordache Balş, soţii îşi construiesc o viaţă simplă, gustînd cu voluptate din intimitatea fiecărui moment. Programul de fiecare zi este consacrat naturii, lăsînd sufletul să rătăcească printre aroma cafelei de dimineaţă, parfumul trandafirilor, cîntecul păsărilor, frumuseţea culorilor, liniştea pietrelor. Nimic nu este mai revelator decît mulţumirea interioară ce străbate fiecare rînd al amintirilor soţului îndrăgostit, boierului fericit de alegerea sa: "Ne sculam foarte de dimineaţă şi ne beam cafeaua sau la