Alexandru Ioan Cuza spunea: "Vechea ospetie romaneasca este un dar sfant de la stramosi, sa-l pastram ca unul ce onoreaza caracterul natiei si niciodata sa nu-i para rau strainului ca a venit de s-a asezat la vatra noastra".
Multe aflat-am noi din marturiile cronicarilor romani despre bogatiile si darul ospetiei pe meleagurile tarii Moldovei. Dar mai graitor ca invatatul Domnitor Dimitrie Cantemir nu avem stire. Daca domnia i-a fost scurta, opera lui este mareata. Iata cum, in inegalabila sa "Descriere a Moldovei", isi prezenta tara si roadele din vechime ale pamantului moldovenesc, precum si inlesnirile ce decurg din acestea: "Spre Apus, la hotarul dintre Ardeal si Valachia, Moldova este impresurata aproape din toate partile de munti foarte inalti, de aceea a fost si denumita de catre romani Dacia muntoasa... Inaltimile sunt aici acoperite cu copaci si alti pomi cu roade, care cresc peste tot de la sine, si care, in alte tari, trebuie saditi de mana omului; printre inaltimi curg paraiele cele mai limpezi, ce se rostogolesc ici si colo din varful muntilor cu un murmur placut. Aceste locuri par niste gradini dintre cele mai frumoase; campiile dau din belsug roade... In tinutul Bacaului, langa raul Trotus, se gasesc saline foarte bogate, numite in tara ocne...".
LA MASA. Dimitrie Cantemir era un observator atent al ritualurilor mesei. Iata cum descrie, cu savoare si talent literar, tipicurile unui pranz domnesc la Curtea de la Iasi: "La masa de pranz sunt poftiti de fiecare data doi dintre boierii mari si tot atatea doi dintre cei mici. Cateodata vine si doamna; alteori ea porunceste sa i se puna masa deosebit in odaile ei si o slujesc camarasii, medelnicerii, cuparul si jupanesele alese din neamurile boieresti". Dar sa revenim la masa Domnului: "Rasunetul tobelor si al trambitelor da semn pentru aducerea bucatelor. Stolnicii le aduc din cuhnie, inaintea lo
