Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laura Stoica: "Nu sunt insarcinata!"

Publicat in Curierul, sâmbătă 8 octombrie 2005 ·

Laura Stoica, cea care a vrut sa-si convinga fanii ca "actorul grabit" a iesit de mult din viata ei, a revenit in atentia publicului vara trecuta, cu albumul "S-a schimbat". Cantareata s-a intors in lumina reflectoarelor cu tot tacamul, lansare cu petrecere, schimbare de look asistata de stilist, o trupa pe care o conduce si alt logodnic - Cristi bateristul din formatia ei.

Desi anul acesta presa a trambitat nunta ei, Laura Stoica a infirmat totul pentru ca este foarte superstitioasa, dupa cum recunoaste chiar ea, iar anul acesta este anul Cocosului si nu este propice casatoriilor.

Cu sau fara casatorie, Laura a aparut in ultimul timp, la diferite evenimente imbracata in haine care pareau mai mici cu cateva numere, fapt care a demonstrat ca nu se fereste sa ascunda cele cateva kilograme in plus. Nonsalanta ei a dat nastere unor zvonuri ca ar fi insarcinata. Contactata telefonic Laura a declarat: "Nu sunt insarcinata. Nu m-am chinuit sa infirm zvonul pentru ca a inceput sa circule in presa fara vreun motiv real" ne-a spus Laura grabita, in incercarea de a schimba subiectul. Acelasi lucru s-a intamplat si intr-o emisiune tv, unde Laura, invitata sa confirme sarcina a evitat subiectul si a rugat-o pe moderatoare sa discute despre altceva.

Desi a afisat intotdeauna o aura de femeie puternica, care se lasa greu afectata de ceva, nici pe Laura nu au ocolit-o emotiile si compasiunea pentru victimele inundatiilor. Ea s-a implicat de curand in campania condusa de Mihaela Radulescu "Vedete pentru sinistrati", iar astazi va pleca cu elicopterul cu ajutoare, intr-una din zonele unde s-au adapostit sinistratii. Ca si alte persoane care s-au implicat in astfel de campanii, Laura a fost atat de impresionata de ceea ce s-a intamplat in tara incat a constientizat, in modul cel mai brutal, ca de ziua ei nu are nevoie decat de sanatate.

"Inainte de ziua mea voi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 56 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°