Ministerul Mediului a prezentat ieri o strategie nationala de management al riscului la inundatii si mai multe planuri si programe de implementare a acesteia de catre autoritatile locale, printre care manualul primarului, manualul prefectului si mai multe propuneri legislative, toate elaborate in colaborare cu Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID), prin care, pe viitor, sa fie evitate inundatiile de genul celor care au avut loc anul acesta in tara noastra.
Prevederile acestei strategii, care mai contin proceduri stricte pentru autoritatile locale din zonele afectate de inundatii si amendamente la disciplina in constructii, vor fi legiferate printr-o hotarare de Guvern. "Autoritatile locale vor fi obligate sa actioneze in sensul prevazut de respectivele documente, in caz contrar urmand sa fie sanctionati", a declarat ieri ministrul Mediului, Sulfina Barbu, la prezentarea strategiei, care va fi aplicata pe termen scurt, in intervalul 2006-2008.
Constructiile - interzise in zonele expuse la inundatii
MMGA a insarcinat cinci institute cu cartografierea zonelor de risc la inundatii si asteapta conturarea hartilor pentru a propune masuri concrete de acordare a avizelor pentru constructiile ridicate in imediata vecinatate a albiei raurilor. " Propunerea noastra este ca in zonele cele mai expuse - pe care le vom si colora cu rosu pe harti, sa interzicem ridicarea vreunei constructii. Pe masura ce riscul de inundare scade, ajungem in zona albastra, unde se poate totusi construi, insa in niste conditii stringente: urmeaza zona verde, unde de asemenea se poate construi, insa beneficiarul este obligat sa-si ia si el niste masuri de siguranta, precum inaltarea - intr-un anumit grad - a constructiei. Cea de-a patra zona si cea mai sigura este zona alb-galbena - asa va arata hasura - unde practic nu exista risc de inundatii"