Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PD crede ca are dovada ca PSD toarna la Bruxelles

Publicat in HotNews, sâmbătă 8 octombrie 2005 · ·

La o saptamana dupa ce presedintele Traian Basescu a acuzat PSD ca intervine ,la Bruxelles" pentru a bloca integrarea Romaniei in UE, deputatul PD Roberta Anastase a prezentat doua scrisori ale presedintelui executiv PSD, Adrian Nastase, adresate vicepresedintelui Comisiei Europene, Franco Frattini.

Scrisorile i-au fost transmise lui Frattini in mai si respectiv iunie si se refera la modificarile pe care Guvernul intentiona sa le aduca legilor de organizare a justitiei.

,Va rog sa-mi permiteti sa supun atentiei dumneavoastra situatia extrem de dificila cu care se confrunta justitia romana in acest moment, datorita presiunilor brutale ale Executivului in scopul modificarii legislatiei si eliminarii unor garantii fundamentale ale independentei sistemului judiciar", ii scria Nastase lui Frattini.

Totusi, se pare ca aceste plangeri adresate vicepresedintelui Comisiei Europene nu l-au convins pe acesta, pentru ca, la inceputul lui octombrie, el a vorbit despre ,satisfactia deplina" in legatura cu reformele din justitie din ultimele luni.

La sfarsitul lui 2004 eram mai degraba pesimisti in privinta capacitatii Romaniei de a accelera reforma sistemului juridic. Azi pot sa va impartasesc satisfactia noastra deplina pentru ceea ce a realizat Romania in ultimele noua luni", a declarat Frattini, care este si comisar european pentru justitie.

Roberta Anastase a aratat insa ca demersurile PSD au avut si ecou, mai multi lideri socialisti europeni protestand fata de intentia puterii de a-i schimba pe Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu de la conducerea celor doua Camere ale Parlamentului.

Printre cei care si-au exprimat ,ingrijorarea" in legatura cu aceasta intentie au fost presedintele Partidului Socialist European, Poul Rassmussen, si presedintele grupului socialist din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europ

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul episcop al Hușilor, condamnat pentru agresiuni sexuale, ridicat de polițiști de la Mănăstirea Văratec și dus la penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu (pe numele de mirean Cornel Onilă), condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru viol și alte agresiuni sexuale, a fost ridicat de polițiști din comuna Agapia și transferat la Penitenciarul Bacău

Cozi kilometrice spre MARE în minivacanța de 1 Mai

Gandul acum 31 minute
Mii de români au luat cu asalt autostrada A2, formând cozi de kilometri. Pentru a gestiona fluxul mare de vehicule, autoritățile au mobilizat mii de polițiști și sute de aparate radar pe întreaga rețea rutieră. Traficul a fost monitorizat și din aer

Federaţia Asociaţiei Bolnavilor de Cancer reacționează în scandalul spitalului oncologic: „Este profund inuman”

Adevarul acum 26 minute
Cezar Irimia, președintele Federaţia Asociaţiei Bolnavilor de Cancer, consideră că este „profund inuman” ca iniţiative în sprijinul pacienţilor oncologici „să fie blocate ani de zile” de Primăria Capitalei.

Prima reacție de la Moscova după ce SUA și Ucraina au semnat acordul privind mineralele rare

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat joi că semnarea unui acord privind mineralele între Ucraina și Statele Unite înseamnă că președintele american Donald Trump a forțat în cele din urmă Kievul să plăteas

Tesla a început căutările pentru un nou director pentru a-l înlocui pe Elon Musk

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul director de la producătorul american de automobile electrice Tesla a început căutările pentru un nou director general, pe măsură ce actualul CEO, Elon Musk, s-a concentrat pe atribuțiile sale guvernamentale, iar acțiunile Tesla au înregist

Români acuzați că au furat aur şi argint în valoare de 200.000 de euro în Italia, prinși în România

HotNews acum o ora
Autoritățile din Italia acuză cinci bărbați din județul Galați de comiterea mai multor spargeri în peninsulă. Potrivit Poliţiei Română, ei sunt bănuiți că au furat aur şi argint în valoare de aproximativ 200.000 de euro, potrivit Agerpres. După ce p

Robert De Niro, mesaj de susține pentru fiica sa Airyn după ce aceasta a recunoscut că este transgender: „Îmi iubesc toţi copiii”

HotNews acum o ora
Actorul american Robert De Niro i-a oferit fiicei sale Airyn „dragostea şi sprijinul său”, după ce aceasta a recunoscut că este transsexuală, a declarat el pentru The Hollywood Reporter, scrie News.ro. „L-am iubit şi l-am susţinut pe Aaron când era

Prima secție de votare la alegerile prezidențiale 2025 se deschide joi, 1 mai

Libertatea acum 3 ore
Prima secție de votare la alegerile prezidențiale 2025 se deschide joi, 1 mai. Românii aflați în Noua Zeelandă pot merge să-și exprime votul încă de astăzi, când la 22.00, ora României, se va deschide secția din Auckland.

Atenționare pentru românii care pleacă azi în Grecia, în minivacanța de 1 Mai: Grevă în transportul public

HotNews acum 3 ore
Românii care se află, tranzitează sau vor să meargă în Grecia sunt avertizați de Ministerul Afacerilor Externe că joi, 1 mai, va avea loc o grevă în sectorul de transport public. De asemenea, Confederaţia Maritimă Panelenă a informat că toate navele

Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost inculpat pentru abuz de putere, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 3 ore
Parchetul sud-coreean anunţă joi că l-a inculpat pe fostul preşedinte Yoon Suk Yeol cu privire la „abuz de putere” după tentativa acestuia de a impune legea marţială, în decembrie. „Investigaţii complementare cu privire la abuz de putere au condus l

Vremea

București
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
Iasi
acum

23°
joi

11°/25°
vin.

6°/21°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
Constanta
acum

22°
joi

8°/22°
vin.

11°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

9°/22°
sâm.

12°/22°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

9°/25°
vin.

10°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/23°