Cela Varlam, Sa nu-mi luati temnita, roman, Editura "Albatros" (tel. 021/317.90.08), 230 pag.
N-am citit cartea de debut a Celei (Luminita) Varlam, Trec randuri, randuri, muritorii, distinsa cu un premiu al Uniunii Scriitorilor in 1998, si nici volumul ei de povestiri Lumea dintre lumi din 2001, asa ca lectura romanului pe care vi-l recomand azi mi-a produs surpriza descoperirii unei prozatoare care are ce povesti si o face cu pofta si talent. Originalitatea ei consta in alegerea unei perspective a anilor 1960-2000 in Romania, inca neabordata in literatura noastra de dupa 1989: ceausismul si perioada de tranzitie sunt vazute prin ochii unei fiice de nomenclaturist din esalonul de varf. Roman de dragoste in primul rand, Sa nu-mi luati temnita traseaza doua destine intersectate in copilarie si adolescenta si apoi despartite de o taina ce se dezvaluie abia in ultimele pagini. Naratoarea, Lukiana, il cunoaste pe baiatul rebel si superinteligent Boris inca de la gradinita, iar in liceu traiesc o scurta si dureroasa iubire adolescentina, sfarsita brusc si inexplicabil. Adolescentii indragostiti nu fac parte din acelasi mediu social, fiindca societatea asa-zis egalitara era adanc fracturata intre lumea inchisa a demnitarilor comunisti, beti de putere si bucurandu-se de privilegii, si noi, ceilalti - o masa terorizata, mintita, umilita, abrutizata de lipsuri si constrangeri absurde. Lukiana descopera la 17 ani duplicitatea conditiei sale: ii e rusine ca se afla printre privilegiati, ca fata de mare stab, dar in acelasi timp se simte ocrotita de sistemul aflat la dispozitia nomenclaturii, se bucura de cizmarii si croitorii care ii confectioneaza lucruri de lux, de personalul casnic, de confortul, voiajurile si distractiile asigurate de pozitia tatalui, ajuns primar al Bucurestiului si membru in Cpex. De obtinerea unui post pe plac, de secretar literar intr-un teat
