Au fost douã zile şi douã nopţi de dezmãţ. Ca în fiecare an, Bacchus trezeşte satirul din noi. Nimic nu poate fi mai firesc şi mai plãcut decât sã petreci cu prietenii bând vin bun, mâncând friptane şi ascultând muzicã.
Pentru unii, asta e tot ce conteazã. Pentru alţii, însã, e nevoie de un pic mai mult decât minimum de civilizaţie. Ei ce sã facã? Sã emigreze în ţãrile în care ambalajele se aruncã la coş, în care nu eşti obligat sã calci pe resturi de mici sau sticle sparte? Nu peste tot în lume resturile şi gunoiul se aruncã la voia întâmplãrii, ca la noi. Mai mult, existã locuri minunate în care curãţenia nu se face în miezul zilei, ci noaptea, ca în poveştile cu pitici fermecaţi şi harnici care muncesc neobosit. Existã oraşe europene în care oamenii în salopetã nu stau sprijiniţi cu capul pe greblã în miezul zilei, cu mormanele de gunoaie în jurul lor. Acolo, curãţenia e ceva obişnuit, o stare fireascã a lucrurilor.
În Cetatea noastrã medievalã, civilizaţia pare la fel – medievalã. Oamenii au concurat urgia naturii. Rita, Stan şi alte uragane pot fi geloase pe noi. Avem multe de sãrbãtorit, semnale pozitive vin din toate colţurile lumii, facem progrese. Apoi bem douã-trei pahare de vin şi ne regãsim. (R.C.)
Au fost douã zile şi douã nopţi de dezmãţ. Ca în fiecare an, Bacchus trezeşte satirul din noi. Nimic nu poate fi mai firesc şi mai plãcut decât sã petreci cu prietenii bând vin bun, mâncând friptane şi ascultând muzicã.
Pentru unii, asta e tot ce conteazã. Pentru alţii, însã, e nevoie de un pic mai mult decât minimum de civilizaţie. Ei ce sã facã? Sã emigreze în ţãrile în care ambalajele se aruncã la coş, în care nu eşti obligat sã calci pe resturi de mici sau sticle sparte? Nu peste tot în lume resturile şi gunoiul se aruncã la voia întâmplãrii, ca la noi. Mai mult, existã locuri minunate în care curãţenia nu se face în miezul zilei