Ziua Holocaustului se comemoreazã peste tot în lume, ca o aducerea aminte a ororilor celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, când peste şase milioane de evrei şi-au pierdut viaţa în lagãrele de exterminare. Ieri, la monumentul dedicat Holocaustului s-au depus flori, s-au ţinut cuvântãri şi au fost evocate nume unor oameni de care astãzi ne mai leagã doar amintirea.

Supravieţuitoare a lagãrului de concentrare Birkenau, Iolanda Naftaly, soţia regretatului eminent chirurg Zoltan Naftaly, ne-a spus: "Dupã perioada petrecutã în lagãre, am învãţat cã putem depãşi fiecare zi a vieţii noastre. Dar amintirea acelor zile şi nopţi, coşmarurile pe care le avem, sunt o prezenţã a existenţei noastre. Când am ajuns în lagãr nu ştiam cã medicul din faţa noastrã, Mengele, cel care fãcea selecţia deportaţilor, va ajunge celebru. El ne-a luat pãrinţii şi bunicii. Atunci când se simţea mirosul de carne arsã prin lagãr nu ştiam pãrinţii cui nu mai sunt şi plângeam de fiecare datã, rugându-mã lui Dumnezeu sã îmi cruţe familia. Fac parte din fericiţii supravieţuitori, care şi-au regãsit mama şi fratele atunci când totul s-a sfârşit. Oamenii încep sã uite, alţii ne întreabã dacã e chiar adevãrat cã au fost oameni gazaţi. Este celebrã şi grãitoare în acest sens nuvela scriitorului Simon Wiesenthal, fratele lui Ellie Wiesenthal, "vânãtorul de nazişti", care povestea cã un ofiţer SS l-a întrebat ce le-ar spune americanilor despre lagãre, dacã ar ajunge vreodatã liber. Simon, crezând cã e ultima lui sclipire de viaţã, a rãspuns: "Adevãrul". Dar ofiţerul a râs şi l-a întrebat: "Câţi oameni crezi cã vor accepta vreodatã faptul cã o naţiune civilizatã a ars de vie o altã naţiune? Nimeni". Dupã 60 de ani, încep sã aparã acei oameni".

Pentru a nu uita şi pentru ca aceste orori sã nu se mai repete e destul sã privim la aceşti oameni, martori încã în viaţã ai celui mai trist experiment uma