Poate ca ar fi fost mai bine ca-n ziua de luni sa scriu pe o frunza. O frunza pe care s-o decupati si s-o puneti intr-un ierbar sau un clasor. Poate ca ar fi fost mai bine ca-n ziua de luni sa scriu pe o frunza. O frunza pe care s-o decupati si s-o puneti intr-un ierbar sau un clasor. O frunza subtire, transparenta, prinsa de vie ca un fluture in insectar, asa este toamna asta, care se zbate intre stihiile vremii si umbrele vremurilor pana la ultima nervura. E atat de subtire toamna asta! Pare mai degraba o fantoma care ne bantuie de la rasaritul soarelui pana la coptul gutuilor, de la rasaritul lunii pana la culesul viilor. Si ea ar fi ajuns si pana aici, in prima linie de pe frontul vietii, daca inundatiile n-ar fi desfiintat-o in asa hal, reducand-o la o tacere ciudata, amestecata cu bocet. Si tot ar mai fi avut o sansa, asa subtire cum ni se arata, de parca doar fiorul mai ramasese din ea! Era gata sa apara pe prima pagina, nimic nu mai parea ca o poate opri, gata sa fie cap de ziar, sa fie stirea cu care sa inceapa lumea, daca n-ar fi fost sabotata chiar de propriile pasari, cu gripa lor aviara cu tot. Si asa subtire cum era toamna asta, ca o frunza tesuta dintr-o panza de paianjen, nu mai avea loc nicaieri, gata sa fie alungata ca o regina fara tron, ca o regina fara tara. Ar fi putut sa fie vedeta lumii, macar pentru o seara, cand ar fi deschis buletinele de stiri si ni s-ar fi aratat ca o umbra, ca o parere dinaintea nu stiu caror razboaie si catastrofe naturale. Dar n-a fost sa fie toamna asta! Prea subtire, ca si cand ar fi doar conturul unei frunze transparente, sedusa de un fluture si mancata de o omida! O frunza fara greutate, fara zbor, o frunza atat de sutire, incat nici vantul nu mai poate sa-i spuna ceva, o frunza condamnata la nemurire, ca orice toamna care se respecta.

Si acum dam legatura la Ceamurlia de Jos, de unde reporterul nostru