Au trecut 3 zile si presedintele Traian Basescu nu s-a razgandit. A ramas ferm in convingerea sa, rostita surprinzator de clar, sambata, la Poiana Brasov, ca ar fi toxica schimbarea, in timpul mandatului, a regulilor de revocare a sefilor de judet.
Au trecut 48 de ore si ministrul Anca Boagiu nu a fost lapidata dupa ce a indraznit sa critice Puterea si Opozitia deopotriva pentru paralizarea Legislativului de dragul chelfanelii pentru scaunele de presedinti.
Se implinesc tot trei zile de cand ministrul Blaga le-a transmis militareste presedintilor de Consilii Judetene sa-si vada de treaba in slujba comunitatilor locale si sa uite de pasapoarte diplomatice si calatorii de placere. Nici el nu si-a luat inca vorba inapoi.
Sa li se fi aratat politicienilor romani adevarata cale spre binele poporului? Sau sa fi inteles, in fine, dupa atatea semne, date parca de Dumnezeu, ca inaintea anticipatelor, starpirii pesedistilor de prin cotloanele Puterii, Parlamentului uni sau bicameral ori a capacirii primului ministru sunt alte griji pentru muritorii de rand:
viiturile care nu mai ocolesc nici Capitala, alunecarile de teren, gripa aviara, iarna care vine amenintatoare.
Daca am judeca ultrapozitiv, ne-am putea pacali cu astfel de sperante. Din pacate, in Romania minunile cu greu tin chiar si cele 3 zile-standard. Drept pentru care, ecartul dintre agenda politicienilor si preocuparile reale ale celor pe care zice-se ca-i reprezinta ramane la fel de mare.
Ieri, de pilda, cand o tara intreaga astepta sa afle daca testele din laboratoarele londoneze vor confirma ca implacabila boala a gainilor s-a instalat in Romania, liberalii si pedistii cotcodaceau nestingheriti prin ograda Aliantei, umflandu-si crestele pe acelasi motiv: eliminarea lui Nastase si
Vacaroiu. Ba, mai mult, ceea ce paruse o