Sansa Universitatii de a se detasa in fruntea clasamentului s-a dizolvat, pe de o parte nemeritat, tinind cont de oportunitatile irosite de alb-albastrii, insa asa-i in fotbal, ocaziile se razbuna. Acest dus rece a venit intr-un fel la momentul potrivit, pentru ca prea ne credeam invincibili, tratam totul de sus si nu era bine deloc, pentru ca uitam unde ne aflam. Cine nu si-ar fi dorit sa numaram, la sfirsitul turului de campionat, cincisprezece victorii? De ce nu si dupa treizeci de etape, treizeci de victorii? Dar stim bine ca nu sintem singurii inscrisi in aceasta competitie si de aceea toti cei care iubesc, apara sau reprezinta culorile alb-albastre trebuie sa uite cit mai rapid esecul si sa treaca la treaba, pentru ca este destul de munca. Si acest lucru s-a vazut simbata, in partida cu Unirea Urziceni, cind elevii lui Stinga si-au aratat limitele in fata unui adversar care nu s-a rezumat doar la o defensiva forte, ca rivalele precedente, bresele gasite de Zaharia si coechipierii sai dovedindu-ne ca avem mari fluctuatii in evolutii, adica sintem, intr-un fel, imaturi in joc. Universitatea a inceput in forta, cu un Stinga decis sa rezolve soarta partidei inca din primele minute, insa nu s-a intimplat acest lucru datorita impreciziei lui Salih, dar si a adversarului, unul foarte tenace. Cu toate acestea, jocul decurgea in favoarea alb-albastrilor, impinsi de dorinta si experienta „olandezului“, si totul parea sa capete o conotatie favorabila pina la finalul primei reprize. Nu a fost asa, deoarece omul cel mai lucid al Universitatii a fost silit, de o intindere musculara, sa paraseasca terenul de joc, cedind locul lui Daniel Orac, unul dintre artizanii primelor victorii. Si prestatia alb-albastrilor a avut de suferit treptat, ruptura, care avea sa ne coste cele trei puncte, producindu-se in partea a doua a intilnirii, mijlocasii olteni fiind in criza de idei. Nici