O deputata se razvratea, zilele trecute, impotriva pierderii de timp din Parlament cu regulamentul si cu schimbarea presedintilor Camerelor. Pana la clone - are dreptate domnia sa - te mananca vorbele. Caci mari cantitati de vorbe se revarsa asupra natiunii in fiecare zi a saptamanii. Nici nu stim, acum, cand traversam un an atat de ploios, daca ploaia cu apa a fost mai distrugatoare decat ploaia de vorbe. In Parlament, alesii poporului ajung sa se imbranceasca, de la ce? De la vorbe. Presedintele vorbeste mai putin, dar tot il ia gura pe dinainte si spune ce n-ar trebui sa spuna un presedinte, dupa care, din nou, pe aripile vorbelor, anunta, intr-un fel de gluma care ascunde, de fapt, o cvasiconvingere, ca e "perfect". Generatii intregi de oameni, eu ma refer la cetatenii romani, dar ma tem ca obiceiul e mult mai raspandit, au fost, sunt si vor fi in continuare supuse acestui tir necrutator de vorbe cu acoperire tot mai mica. Vorbim de stres, vorbim de virusi care provoaca maladii grave, vorbim de epidemii si de pandemii, dar o pandemie care tine de multe decenii si omoara incet e aici, langa noi, cu noi, zilnic si secunda cu secunda ne formeaza, sau mai bine zis deformeaza, caracterele si sufletele. Primul care a observat-o va fi fost Shakespeare care, prin gura lui Hamlet, a si anuntat ceea ce aveau sa repete generatii dupa ei doi: "vorbe, vorbe, vorbe". Acum, in veacul capitalismului victorios, au aparut chiar "experti in comunicare". Fabricanti de vaste perdele de fum care se abat ritmic si necrutator asupra societatii omenesti. Am facut greseala sa credem, la inceputurile acestei etape, ca vorbaria menita sa manipuleze mintile oamenilor, sa le adoarma atentia ori sa le-o abata de la treburile principale este doar efectul educatiei comuniste multilateral dezvoltate. As, greseam. Era in firea politicii din aceste vremi moderne sau postmoderne, era o metoda gene