Cand vine vorba de dialog, despre dezbatere, despre polemica, simtim cum ne fuge pamantul de sub picioare. Jalea e cea mai mare.
Uneori stai si te intrebi daca nu cumva au trecut degeaba peste noi cei aproape saisprezece ani de libertate. Cum la fel de bine stai si te intrebi daca noi, romanii, am invatat ceva din toate experientele acestor ani sau daca doar le-am trait si atat. Am fost doar cobaii, de bunavoie sau de nevoie, ai anilor care s-au scurs din decembrie â89 incoace? Am inteles ceva din tot ceea ce ni s-a intamplat sau toti anii astia doar s-au adunat la varsta fiecaruia dintre noi? Iti pui toate aceste intrebari cand te gandesti ca peste patru ani vor fi trecut cei 20 (douazeci) de ani prorociti de Brucan ca fiind insuficienti pentru a invata democratia. Vai, ce l-am mai injurat atunci si, vai, cata dreptate ii dam acum! Sunt multe locuri, domenii si lucruri care ne fac sa avem sentimentul ca am ramas pe loc si ca pentru incremenirea asta cei mai vinovati suntem noi. Dar cand vine vorba de dialog, despre dezbatere, despre polemica, simtim cum ne fuge pamantul de sub picioare. Jalea e cea mai mare. Ultimul eveniment ce ne-a aratat cum are loc un dialog pe la noi este "crima din Primaverii". Aproape ca n-au existat pareri, pozitii pro si contra legitimei aparari. A existat doar injuratura de mama si replica ei: "Ba pe-a ma-tii!". Cam la asta se rezuma de cele mai multe ori dialogul, dezbaterea nationala. Extrema cealalta, democratica sa-i spunem, este harmalaia atunci cand fiecare spune ce-l taie capul, atunci cand nimeni n-asculta pe nimeni, atunci cand nimeni nu se intelege cu nimeni. In zona asta pendulam noi, cei din democratia "made in Romania", intre "ba pe-a ma-tii!" si harmalaie. Asta nu inseamna ca nu ne place. Am facut ceva ca sa inlaturam aceasta stare de lucruri, sa avem un dialog adevarat, iar dezbaterile nationale sa nu ma
