Sărbătorirea pe care Consiliul Europei a propus-o în anii trecuţi pe tema Europa, un patrimoniu comun, a avut loc la Sibiu, în oraşul scump nouă, de la poalele Munţilor Cibin, unde Apusul a implantat la începutul Evului Mediu cea mai puternică şi harnică şi prietenoasă colonie germană, pe meleagurile, putem să spunem clasice, ale străvechiului nostru spaţiu mioritic.
Dar, să nu facem caz de asta. Să ne gândim, în primul rând, la realitate, la modul cum realitatea, prin faptă, prin gândire, devine istorie...
E drept că ar mai fi fost şi alte locuri unde ideea patrimoniului comun european să fi fost bine reprezentată. Să luăm Suceava, cu arhitectura ei şi cu lupta istorică împotriva invadatorilor răsăriteni. Gura Humorului, cu mănstirile din împrejurimi. Iaşul, la fel, Tomisul lui Ovidiu, exilatul imperial al Romei severe. Ce să mai zicem de Timişoara...
Las Braşovul, drag mie, la urmă. Dinadins, ca oricare fiinţă la care ţii, şi pe care din politeţe n-o pui în frunte. Numai dacă aş aminti de legenda ucenicului împins în gol, de pe acoperişul Bisericii Negre în construcţie, de meşterul zidar hapsân, incapabil să suporte o critică. Ucenicul susţinea cu glas tare şi fără să se lase intimidat de şefi că zidul bisericii nu era drept. Zidul, pe terminate, trebuia refăcut. Atunci, meşterul, enervat şi neacceptând să fie contrazis, i-a făcut vânt ucenicului de pe schele, iar băiatul se prăbuşi în hău...
Eu cred că asta ar fi definiţia ce ar putea fi adusă continentului numit Europa, ca şi civilizaţiei în general: teritoriul unde este admisă critica şi unde totul înaintează pe temeiul afirmaţiei adevărate şi căreia nu i se poate opune nimic fals.
Ideea aceasta, Consiliul Europei ar fi găsit-o la Braşov şi n-ar fi greşit propunând ca simbol al ei statuia mică a ucenicului martir ce se poate vedea în partea de
