cînd tot ce văd şi aud...

cînd tot ce văd şi aud îmi depune

în cap ouă limpezi şi tari,

ca evreii cărînd sfîntul chivot prin deşert,

ca doftoroia din sat ligheanul cu ierburi,

pe lună culese şi de rouă mustind,

îmi car craniul veşnic gravid.

cine pe cine locuieşte

cine pe cine cu sînge hrăneşte.

altminteri

plină de teamă ca albina de miere

stau după ferestre

(Robinson în ţara cuvintelor)

şi ascult.

aud de afară cîntecul vital al cerşetorului

cînd scormoneşte cu vărguţa-n gunoi -

cu cîtă ştiinţă o înfige el în coltucul de pîine,

călărind lădoiul de fier:

meşter cîrmaciul, mîndră corabia!;

ori zbieretele lui dintr-o zi în care bărbatul şomer

de la unu, cel părăsit de nevastă şi c-o fată puberă,

s-a sumeţit cu sabia ninja să cureţe lumea de ,fiare"

şi-a-nceput chiar cu cel cu vărguţa

din curtea pitită-ntre blocuri şi între salcîmi:

numai steaua din cer l-a ferit să nu plece

cu capul sub braţ, singur cîntînd prin amiază,

veselul domnului avorton.

şi vîntul îl aud. ager, coapse curbe-ncordînd

ca arcuri regale, ori, firea pierzîndu-şi,

fecundînd crinii galbeni. şi ploaia

despicînd hotărîtă frunzişul. şi lătrături alene.

şi uguit de turturele ascunse-n crengi.

şi fîşîit de pneuri pe asfalt. şi zuruit de zaruri

cu ciudă izbite în scara corăbiei noastre.

şi rîsul fetelor lăutarului

cînd puştanii le toarnă porcărioare

în urechi sau le miră sub