CAIET DE RETETE Femeie moderna sau gospodina? O intrebare la care raspunsul nu poate fi niciodata unul exact, mai ales atunci cand ecuatia este una complicata, iar printre necunoscute se numara mai multi factori care, de cele mai multe ori, nu tin de vointa noastra. Indicata ar fi gasirea unei cai de mijloc. Dar oare se poate? Acum, cand in magazine gasim de toate, mai avem rabdare sa pregatim conserve pentru iarna? Cu siguranta da. Si nu spun acest lucru la intamplare, ci pentru ca am avut ocazia sa intalnesc o femeie deosebita, care mi-a demonstrat ca bucataria este o delectare.
Intotdeauna am asociat lumea ciupercilor cu taramul povestilor. Un copac batran, la umbra caruia cresteau una langa cealalta, ca niste surori, mai multe ciupercute. Ma incanta sa le privesc, dar nu indrazneam niciodata sa le ating. Pareau atat de firave si de delicate.
PRICEPERE. Doamna Mariana Florea, din Iasi, caci ea este acel om deosebit despre care va vorbeam, se inscrie in tiparul femeii moderne. Insa, oricat ar fi de ocupata, nici nu concepe sa nu-si faca timp pentru prepararea conservelor de iarna. La conservarea ciupercilor este numarul unu. Ghebe murate, gogosari cu ciuperci de padure, ciuperci la otet, bureti de fag, ciuperci cu rosii, nimic nu lipseste din camara acesteia. "Mama m-a invatat intotdeauna ca, oricat de bune ar fi alimentele cumparate, cele pregatite in casa au alt gust, alta aroma si alta savoare", marturisea aceasta, in timp ce ochii mei cercetau admirativ numeroasele borcane cu ciuperci.
Juriul extrem de exigent - familia si colegele de serviciu - ii acorda intotdeauna nota maxima, marturisind ca de la an la an conservele Marianei, in special cele de ciuperci, sunt din ce in ce mai bune.
SALATA DE IUTARI Daca vrei sa ai la iarna o salata de iutari excelenta, numai buna de combinat cu o friptura de ceafa de porc - ori cu a