Vera Călin este o personalitate a vieţii academice şi culturale din România secolului XX, cîndva foarte bine cunoscută în mediile intelectuale. Conferenţiară universitară la Catedra de literatură universală condusă de Tudor Vianu, autoare a numeroase cărţi, studii, comunicări şi articole apărute în publicaţii culturale, pe teme de fenomenologie a literaturii (Alegoria şi esenţele, Influenţa prozei americane din sec. XX asupra discursului literar european, Ironie romantică în operele lui Eminescu sînt doar cîteva titluri), a continuat şi după emigrarea în America în anii '70 să predea la diferite universităţi şi şcoli, să călătorească, să scrie.

Atîta doar că, la un moment dat, în sfera ei de interese a intervenit o mutaţie, predilecţia pentru comentariul academic fiind înlocuită cu aceea pentru ,the real thing", cum se exprimă ea, în legătură cu tentaţia pătrunderii la tot mai mare adîncime în ,universurile reale sau imaginare produse de conştiinţe creatoare": autori de povestiri, romane, biografii, autobiografii. Ceea ce poate să fi jucat un rol, din momentul în care s-a văzut confruntată cu ,sentimentul de criză şi haos interior produs de condiţia de neînţeles a dezrădăcinării", în nevoia înţelegerii de sine, şi aplecarea implicită pentru jurnal, pentru consemnarea propriilor experienţe interioare şi exterioare. Aşa s-a născut primul ei volum de însemnări din emigraţie, care a fost imediat un bestseller, urmat anul acesta de cel de-al doilea, Postscriptum. însemnări 1997-2002, apărut la Editura Institutului Cultural Român din Bucureşti.

în acest nou volum, poate mai mult decât în cel precedent, Vera Călin, autoarea, intelectuală hrănită la cultura europeană ne apare - şi îşi apare - ca o mare neadaptată la modul de viaţă american şi civilizaţia secolului XXI, inadaptare care se intersectează cu primele semnale majore pe care i le trim