Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reconciliere prin carte

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 12 octombrie 2005 ·

Volumul "Relaţiile româno-maghiare şi modelul de reconciliere franco-german", editat de Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnocultural` Cluj şi Liga Pro Europa, va fi lansat pe 19 octombrie la Bucureşti. Cartea încearc` s` configureze situaţia actual` în ceea ce priveşte relaţiile româno-maghiare şi perspectiva de viitor, punând în prim-plan modelul de reconciliere istoric` franco-german. Cele dou` organizaţii vor propune în 20 şi 21 octombrie la Bucureşti, în cadrul şedinţei comune a guvernelor român şi maghiar, înfiinţarea Oficiului Româno-Maghiar pentru Tineret, iniţiativ` care se bazeaz` tot pe modelul franco-german. Studenţii Colegiului Democraţiei vor fi prezenţi luni, la Bucureşti, în cadrul unei vizite de studiu, urmând s` fie primiţi la Parlament, la Preşedinţie, la Palatul Victoria şi la Ambasada Republicii Ungare. Potrivit Smarandei Enache, preşedintele LPE, "relaţiile dintre români şi maghiari sunt înc` tensionate, deci apariţia acestui volum este necesar`". Aceasta a ad`ugat c` exist` în societate o suspiciune constant` de revanş` istoric`, întreţinut` din primii ani de educaţie, chiar şi prin manualele de istorie. (C.A.)

Volumul "Relaţiile româno-maghiare şi modelul de reconciliere franco-german", editat de Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnocultural` Cluj şi Liga Pro Europa, va fi lansat pe 19 octombrie la Bucureşti. Cartea încearc` s` configureze situaţia actual` în ceea ce priveşte relaţiile româno-maghiare şi perspectiva de viitor, punând în prim-plan modelul de reconciliere istoric` franco-german. Cele dou` organizaţii vor propune în 20 şi 21 octombrie la Bucureşti, în cadrul şedinţei comune a guvernelor român şi maghiar, înfiinţarea Oficiului Româno-Maghiar pentru Tineret, iniţiativ` care se bazeaz` tot pe modelul franco-german. Studenţii Colegiului Democraţiei vor fi prezenţi luni, la Bucureşti, în cadrul unei vizite de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - Incendiul a fost stins / 13 persoane, rănite / Doi pacienţi, la Spitalul Floreasca / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU - FOTO / VIDEO

News.ro acum 59 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Ministerul Sănătăţii: Patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii transmite că patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă. Explozia a avut loc la un centru comercial din oraşul Botoşani.

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 48 minute
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 44 minute
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum o ora
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum o ora
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

VIDEO Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel - JO 2024, tot mai aproape

HotNews acum o ora
Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel, cu 50 de zile înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Paris, informează mass-media franceză, citată de Agerpres. Jocurile Olimpice de la ParisFoto: J.E.E / Sipa Press / Profimedia Cercurile,

Dedeman: În momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani / Magazinul respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare

G4Media acum o ora
Dedeman a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani. Compania menționează că magazinul respecta toate normele de

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 5 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

live de la ora 21:00 România - Liechtenstein, ultimul amical al „tricolorilor” înainte de EURO 2024 » Cum arată primul 11 gândit de Edi Iordănescu + Cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România - Liechtenstein, ultimul amical al naționalei înainte de EURO 2024 din Germania, care va începe pe 14 iunie, are loc astăzi, 7 iunie, de la ora 21:00. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro, televizat de Antena 1. România (4-2-3-1): Selecționer: Liecht

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°