Astazi, o data cu sosirea rezultatelor de la Londra vom afla daca lichidarea in masa de la Ceamurlia a fost justificata. Foto: Marin Raica De trei zile, nimeni nu are voie sa intre in Ceamurlia de Jos. De fapt, in sat se intra, intra zeci de masini, postasul, cei care au chioscuri deschise in sat. Carantina instaurata de autoritati este cu dedicatie pentru jurnalistii care asteapta in fata barierei. Noi am reusit sa fim martori la ceea ce autoritatile nu au vrut sa vedem...
Douazeci de insi si cam tot atatea gaini se vad in norul de fulgi din aer. O batatura in mijlocul careia stapanii casei, un el, cu bascalie, si o ea, cu batic, sed cu mainile in cap. Barbatii imbracati in halate verzi le invartesc pasarile prin cotet si le prind, una cate una. Mai ramane o singura gaina, pitita intr-o teava. Stapanul intra dupa ea. "Uite-o acolo", striga la el veterinarul. Dar mosul, care o cauta cu privirea, aplecat din mijloc, o vazuse de mult si parca totusi nu ar fi vrut sa o vada. Si nici sa o prinda. Doar zece minute dureaza pana ce in cotet mai ramane doar un nor de fulgi. Batranul se opreste in mijlocul bataturii, trage in gat un scuipat si-l azvarle printre dinti pe iarba. Ridica mainile in aer si le lasa sa cada apoi pe langa corp. Muierea lui se uita pe sub batic la el, fara nici o expresie pe chip. Cand o intrebam pe femeie cum o cheama, raspunde cu numele barbatului ei, asa cum a raspuns si cand a fost intrebata la procesul-verbal de constatare a numarului de zburatoare din curte. "Catanus Constantin." Iar Catanus Constantin, ramas impietrit in mijlocul bataturii, ofteaza: "S-a suparat Dumnezeu pe noi. Si are dreptate. E prea multa rautate aici". Dar parca pe el s-a suparat cel mai tare. Singurele animale pe care le mai avea in curte erau fix acele douasâtrei de gaini lesinate. A avut si porc, dar i-a murit asta-vara. S-a invinetit deodata si a mai trai
