Un simpozion1) este o tribună la care profesionişti ai unei discipline, de obicei ştiinţifice, se întâlnesc pentru a comunica idei, descoperiri sau posibile perspective de emancipare a subiectului ales. E o manifestare cumva departe de interesul public, despre care se scrie ,la gazetă" scurt şi cuprinzător; mai mult informaţie decât cuprindere semnificativă. Simpozioanele pe teme de artă au mai multe şanse de a atinge o oarecare popularitate. Mai ales când ele sunt parte dintr-o exprimare complexă dedicată unui nume simbol: Enescu pentru noi.

Mă urmăreşte de multă vreme un gând absurd, o întrebare fără răspuns: cum ar fi înţeles Enescu acele multe, foarte multe şi adeseori revelatoare comentarii asupra operei lui? Unele i-ar fi descoperit consideraţiuni de ordin estetic şi stilistic care nu l-au preocupat; altele, consecvenţe de scriitură spontan folosite în laboratorul său intim (polifonia, da; heterofonia... e o descoperire a cercetării mai târziu formulate); dar variaţiunile encomiastice deseori just aplicate? Poate că s-ar fi simţit jenat în modesta lui privire către sine, jenat de atâta răscolire a operei sale compusă ,încet şi tainic". Sigur, în jurul anilor ^50 ai veacului trecut nu avea cum să intuiască cât de puternică, europeană şcoală de compoziţie şi muzicologie avea să se formeze în România; în ciuda constrângerii politice care îl determinase să părăsească ţara. Acestui avânt creativ îi datorăm revenirea lui Enescu acasă.

Comunicări în număr de 48 anul acesta la Simpzionul organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, Academia Română, Universitatea Naţională de Muzică şi Societatea Română de Radiodifuziune. Trei serii de teme: Enescu, estetică şi stil; Enescu în luminile presei; Documente inedite. Cuprinderea totalităţii rămâne de a fi estimată în timp. înţelegem aceasta şi citind retrospectiva ultimelor două întâln