Cateva familii din orasul Hateg traiesc in afara civilizatiei. Oamenii locuiesc in adaposturi darapanate, gata sa se prapadeasca in orice moment. Alungati de edili, saracii s-au refugiat in vechile grajduri ale abatorului.
De cand fostul proprietar al halelor de la iesirea catre Nalati a ajuns dupa gratii si nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor, cladirile au fost jefuite sistematic. Doar doi ani le-a trebuit hotilor de fier vechi sa prade orice urma de metal. Gratarele si stalpii fostelor grajduri au ajuns in conturile bancare ale centrelor de colectare. Devastarea a continuat cu peretii si acoperisul.
S-a luat orice putea fi vandut: caramizi, tigle si table. Acum, jaful este aproape implinit, iar deasupra pamantului doar cativa stalpi albiciosi mai indraznesc sa-si inaltele capetele tocite. Pe vremuri, Hategul se putea lauda cu cel mai mare abator. Langa el, tovarasii imaginasera si muncitorii realizasera un camp intins de hale unde animalele gata de sacrificat isi traiau ultimele clipe.
Cladirile trainice, ctitori ale comunismului, au cazut prada hotilor din "capitalism" care au preferat sa rada totul decat sa intemeieze acolo cateva afaceri bune.
Cotropitori pe timp de pace
Ochii de-abia pot masura amploarea nimicirii. Ca si cum furturile nu ar fi fost de ajuns, masini intregi de gunoaie au fost aduse si lasate printre ziduri. Peisajului dezolant i s-a adaugat si mirosul insuportabil. Ruinele halelor sunt napadite de buruieni inalte si spini grosi, iar caini costelivi dau tarcoale gramezilor de mizerii. Aici s-au aciuat familiile lipsite de adapost din Hateg.
Undeva, printre ziduri, o gaura este acoperita cu nailoane si in alta bresa cineva a indesat ceva ce seamana a usa, o placa legata zdravan cu sarma. Oamenii nu sunt ac
