- Editorial - nr. 202 / 13 Octombrie, 2005 Apropierea noastra de momentul integrarii in Uniunea Europeana ne obliga sa gandim tot mai mult la modul in care noi romanii, un popor izolat atata vreme de batranul continent prin Cortina de fier a lagarului de care am avut parte, vom face jonctiunea cu ceilalti, de asta data nu ca niste simpli vecini, ci ca membri ai unei familii cu exigente si pretentii cu care noi n-am prea fost familiarizati. Daca lucrurile ar fi privite doar din punctul nostru de vedere n-am avea probleme deosebite. Romanul se obisnuieste usor cu raul, darmite cu binele. Numai ca, si calea pana la binele visat este presarata cu urcusuri si coborasuri, cu hopuri chiar, cu norme si percepte comportamentale pe care va trebui sa le "inghitim" ca pe niste hapuri care sa ne faca bine. Problema cea mare vine din cealalta parte, a marii familii, ajunsa deja la 25 de state si cu peste 450 de milioane de locuitori, care au gasit deja un punct de convietuire, "un modus vivendi", si care, nu putem spune ca ar ramane total indiferenti fata de zestrea celor doua (Romania si Bulgaria) ce urmeaza sa o aduca, ca o contributie la imbogatirea patrimoniului comun continental. Daca noi avem impresia ca cei 25 si, mai ales, nucleul dur, al celor 15, din tarile cele mai avansate au stat cu mainile in san, ne inselam. Pentru ca in tot acest interval de curte reciproca, am fost intorsi pe toate fetele, studiati cu multa atentie, nu atat in partile noastre pozitive cat, mai ales, negative. Iar daca este vorba de lipsuri si neconcordante, intre ce-i la noi si ce-i la ei, intre cum suntem noi si cum sunt ei, aici romanii au desaga arhiplina. Nu punem la socoteala diferentele existente intre castigurile noastre si ale lor, intre nivelurile de productivitate, ci aspectele de convietuire si pur comportamentale care dau, de fapt esenta civilizatiei pe care o poarta fiecare.