Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii, victime pe doua roti

Publicat in Timpolis, joi 13 octombrie 2005 ·

Trei pensionari care circulau haotic pe sosele au ajuns luni in spital, in stare grava, dupa ce au provocat accidente de circulatie. De altfel, neatentia batranilor care, pentru a se deplasa se folosesc de bicicleta, a stat la baza a aproape 100 de accidente numai in acest an.

Prima victima a propriei imprudente a fost implicata intr-un accident rutier luni dimineata in jurul orei 11, in Lugoj, la intersectia strazilor Banatul si Mihai Viteazu. Rada Mihai, de 76 de ani, din Lugoj, circula cu bicicleta la marginea soselei si, la un moment dat, a efectuat un viraj la stanga fara sa se asigure sau sa semnalizeze. Batranul a fost acrosat de un automobil al carui sofer, desi nu era vinovat de producerea accidentului, a fugit de la locul faptei. Pensionarul s-a ales cu o fractura de femur, fiind transportat de urgenta la Spitalul Municipal Lugoj. Politistii rutieristi din Lugoj au demarat cercetarile pentru identificarea soferului in localitatile din jurul municipiului. "Este vorba de Dacia 1300, model vechi, de culoare rosie", este tot ceea ce stiu politistii lugojeni.

* Dupa numai o ora, la intersectia strazii Aries cu bulevardul Liviu Rebreanu, din Timisoara, un alt pensionar a devenit, din cauza unei clipe de neatentie, victima unui accident rutier. Nicolae Breban, de 35 de ani, din Timisoara, conducea o Dacia 1310, inmatriculata TM-02-DFG, cand un biciclist care circula pe acelasi sens de mers a incercat sa treaca de pe banda unu pe banda doi, fara sa se asigure. Soferul a calcat frana, insa l-a acrosat cu partea stanga-fata a automobilului pe Ionita Gheorghe, de 70 de ani. Acesta s-a ales cu un picior si o mana fracturata, fiind transportat de o ambulanta la Spitalul Judetean Timisoara.

* Neatentia l-a costat scump luni seara si pe un alt pensionar din Sannicolau-Mare, care a fost internat in spital dupa ce a fost lovit de Dacia 1310, TM-02-SHK, cond

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulți copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România. Au fost aduși cu un avion al MApN VIDEO

Ziare.com acum 44 minute
Opt copii din Fâșia Gaza au sosit la București luni, 30 septembrie 2024, urmând a fi tratați în spitale din România. Copiii și familiile acestora au sosit la București la bordul unui avion al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Familiile vor fi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat contra lui Donald Trump în Florida a pledat nevinovat

HotNews acum 25 minute
Bărbatul acuzat că a încercat să tragă asupra lui Donald Trump în Florida, Ryan Routh, a pledat luni nevinovat la toate capetele de acuzare, inclusiv cel de tentativă de asasinat împotriva unui candidat în alegerile prezidenţiale americane. „Pledăm

Vergil Chițac, primarul de Constanța, implicat într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui

Libertatea acum 3 ore
Primarul liberal al orașului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat luni, 30 septembrie, într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui, A2. El era pasager în autoturismul condus de șofer și venea de la București, au declarat surse din Poliție

Zelenski anunță că situația de pe front este ”foarte dificilă”: ”Va fi un Ramstein special”

Ziare.com acum 53 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul video de luni seară, 30 septembrie, că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta

Israelul a informat SUA că desfășoară operaţiuni militare terestre în Liban. Anunțul Departamentului de Stat american

Ziare.com acum 39 minute
Israelul a informat SUA că intenţionează să întreprindă operaţiuni terestre "limitate" împotriva Hezbollahului în Liban iar aceste operațiuni deja au început, a anunţat luni, 30 septembrie 2024, Departamentul de Stat american, informează AFP. "Ei ne

SuperLiga: Universitatea Craiova, pe locul doi după 3-0 cu Unirea Slobozia – „Dublă” Baiaram

HotNews acum o ora
Universitatea Craiova s-a impus „acasă” în fața echipei Unirea Slobozia, scor 3-0, în ultimul meci al etapei cu numărul 11 din SuperLiga. Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0, în etapa #11 din SuperLiga Prima ocazie a meciului din Bănie le-a

Ciolacu, atac la Iohannis: Să construim o țară în care, atunci când pleacă în vizite externe, președintele să caute aeronave încăpătoare pentru delegații economice, și nu avioane pentru luxul personal

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a lansat luni un atac politic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. „Vă propun să construim o țară

Dikembe Mutombo, o prezenţă impunătoare în NBA, a murit la 58 de ani

Mediafax acum 5 ore
Cauza morţii lui Dikembe Mutombo a fost cancerul cerebral, potrivit National Basketball Association, care a anunţat vestea, potrivit The New York Times. Mutombo nu a jucat baschet până la jumătatea adolescenţei, preferând fotbalul în copilărie. El a

Marius Tucă Show începe marți, 01 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ștefan Popescu, analist de politică externă. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cererea de reabilitare formulată de Mircea Băsescu, admisă de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu - fratele fostului preşedinte al ţării Traian Băsescu, acesta fiind eliberat condiţionat din penitenciar în 2017, după ce în 2016 fu

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/23°
vin.

17°/26°
Iasi
acum

mar.

8°/11°
mie.

7°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

mar.

9°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/16°
vin.

12°/14°
Timisoara
acum

mar.

6°/17°
mie.

8°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/15°